O zi de vară

 

O zi de vară

Atunci când soarele sclipește pe cer, atunci când numai norul, în neștiutul lui, mai plutește, atunci când numai pietrele mai țipă îndrăzneț...lumea visează. 

Timpul visează, încrezut, că e nemuritor....omul se visează jucător cu al vieții zar, dar în zadar. 

Ce-a plăsmuit natura, nu poate opri cineva.

O zi de vară liniștită provoacă ori monotonie ori haos total, atunci când doar căldura îți strivește mintea. Răsuflul se încheagă, nu poți simți că trăiești, tu ești pentru vară doar un trecător.

Te miști pe stradă, dar parcă fugi....gândești încet, dar parcă gonești printr-o gară părăsită. 

Vrei să termini totul, pentru că totul e un chin. 

Un chin să suporți căldura care îți face în ciudă... tu ești singurul care exagerează, dar nu îți dai seama.

Vara nu este chiar atât de rău.

                                              2005-Andreea

Ne-am ținut de promisiunile făcute

 

Când am revenit acasă, din concediu,  și ne-am ținut de promisiunile făcute: erau două.

Îți promisesem că după examenul de capacitate vei avea net. Era ceva ce-ți doreai de mult timp  dar la care eu m-am opus mereu. Nu vedeam la ce te putea ajuta, până acum, în afara faptul că ai fi pierdut timpul. Pentru școală ți se cumpăra tot felul de cărți și culegeri de care aveai nevoie, iar prietenii, doream să fie cei cunoscuți sau cel puțin cei pe care îi puteam cunoaște sau ști ceva despre ei.  Dar îți promisesem și ne-am ținut de cuvânt.

Începeai o nouă etapă, socializarea virtuală, un mediu total necunoscut mie. Ți-ai făcut imediat cont pe o rețea de socializare HI5 și uneori, încântată de câte ceva sau de cineva, îmi arătai și mie, iar alteori încercam de la depărtare din spatele tău, să ghicesc ce îți atrăgea atenția. Discutam tot ce auzeam eu negativ despre net, doream să știi  cum să te poți feri de eventuale pericole. Ai știut tot timpul că eram pe acolo, pe lângă tine și te observam.

Un timp am supervizat într-un fel navigarea ta pe net, iar apoi am renunțat.

Era timpul să îți acord încredere sută la sută, iar tu îmi tot spuneai: ,,Mami, știu și eu ce e bine și ce nu! Nu sunt proastă!”

În 2006, erau la modă piercingul, modă care ție îți plăcea iar mie nu. Numai teama ta de injecții te-a oprit să ne spui clar că vrei și tu unul.

Ți-ai dorit în schimb, ca la o ureche să îți poți pune doi cercei, și așa am ajuns la a doua dorință, o nouă gaură în ureche. Am cumpărat o pereche de cercei medicinali și am mers la un medic chirurg pediatru pentru a-ți pune unul din ei. La cabinet era foarte multă lume, cu fel de fel de probleme iar o mămică m-a întrebat „ce are fetița?”. „Nu are nimic. Am venit să își facă încă o gaură pentru cercel în ureche”. Simplu dar adevărat. Și la fel de simplu a fost și să se facă, câteva secunde cu un aparat, fără dureri iar tu ai plecat fericită de acolo.

Cât se schimbaseră vremurile. Când erai micuță, la câteva luni, o bună prietenă ți-a făcut găuri în urechi direct cu cercelul, iar Tati a considerat metoda barbară și că te-a stresat. Acum erau cercei medicinali, aparat special iar durerea era minimă.

Dar ai mai avut o dorință la care am găsit un substitut. Îți doreai un tatuaj, dar am spus ferm ,,Nu. Până aici! Când vei fi majoră, n-ai decât să faci ce vrei, dar atât timp cât pot să am un control al faptelor tale, spun nu!”

Cu Tati am discutat dorința ta, eram amândoi hotărâți că nu îți vei face, dar doream să găsim și o cale de mijloc. Tati a făcut rost de henna și așa ai experimentat tot felul de desene pe piele. Ai renunțat repede la ea și ai adoptat abțibilduri pe care le lipeai pe mână sau picior.

Ai dorit toate acestea ca și cum, cu ele și prin ele arătai trecerea la o nouă etapa, cea de liceană: păr vopsit, două găuri pentru cercei într-o ureche, blugi rupți și cu talia joasă, bluze până la buric pentru a se vedea abțibildul-tatuaj, și nelipsitele căști în urechi, pentru a asculta muzica când ieșeai la plimbare și care au devenit un accesoriu obligatoriu chiar și când îți făceai lecțiile. Spuneai că muzica te relaxează. Câteodată, te auzeam cum fredonai o melodie în timp ce scriai, și atunci știam că te relaxezi.

Cântatul și dansul pentru tine erau stări de spirit, dar și mari iubiri. Prin ele îți arătai fericirea.

Cântai oriunde te-ai fi aflat: în casă, afară cu prietenii, la școală, chiar și în ore fredonai.

Te tachinam uneori și îți spuneam că ,,mă poluezi auditiv”, dar tu nu erai de acord cu mine: ,, Hai fată, că eu am voce mai bună decât multele care apar la televizor”. ,,Sper că nu ai de gând vreodată să apari acolo?!”,continuam eu, iar tu mă asigurai: ,,A, nu, stai liniștită. Am destulă minte!” Și mă mai bucuram că renunțaseși la manele, iar dacă aduceam vorba de ele, spuneai:

,,Măi, mie îmi plăcea mesajul, nu altceva”, ,Da, da, cum să nu!”, acceptam răspunsul tău.

Cărțile de joc au început să facă parte din obiectele nelipsite din geanta ta. Învățai să joci whist, rentz, șeptică și ne antrenai și pe noi uneori.

Dar tot scrabble preferam să jucăm împreună. Aveam un carnețel numai pentru acest joc, și pentru a stabili un timp de gândire foloseam o clepsidră.

Cele mai calde momente erau atunci când stăteam toți trei în pat, unul lângă celălalt și ne uitam la un film. Ne strângeam de mâini la o scenă de groază, râdeam la scenele amuzante sau ne îndepărtam unul de celălalt la o scenă mai lacrimogenă, încercând fiecare să ne trăim starea dar parcă și să o ascundem de ceilalți. Nu de puține ori unul dintre noi, pentru a detensiona momentul spunea ,,dar tu plângi?” iar răspunsul era ,,nu!!!” chiar dacă toți trei ne ștergeam lacrimile pe furiș. Iar dacă în film, un animăluț pățea ceva, întrebarea ta era mereu aceeași: ,,Mamii, de ce sunt oamenii răi?”

Nu am așteptat rezultatele repartizării

 

Nu am așteptat rezultatele repartizării și am plecat în vacanță. Tati ne aștepta cu nerăbdare să ajungem la el și-apoi să mergem în nordul Italiei, la Verona, unde, singura noastră grijă a fost „unde ne plimbăm azi?”

Am încercam să-ți îndeplinim toate dorințele și, pe cât am putut, să nu îți refuzăm nimic. Cu rucsacul în spate și ghidul turistic în mâna plecam în fiecare zi, dis-de-dimineață. Dar tu doreai „adrenalină”-așa ne spuneai. Și ai avut. Am ales un parc de distracție, Gardaland, unde nu ai ratat nimic în care te puteai da: carusele, leagăne, roți mountaine byke sau Magic Mountain.

Te-ai urcat în toate împreună cu Tati, nu doreai nicio pauză, și cum vedeai altceva spuneai: ,,Hai Tati să ne dăm și în ăsta!” „Lasă-mă puțin să îmi revin”, te ruga el, apoi o luați iar de la capăt. Era curios, deoarece îți era frică de înaălțime, și pe balcon îți era teamă, dar în acele carusele, nu. Ba ai dorit să întri și la Casa groazei, la Movieland Studios, unde erau recreate scene din filme, iar după nume îți dădeai seama că sunt scene din filmele de groază și totuși ai dorit să intri acolo. Eu am spus categoric că nu voi intra, mai fusesem într-un an, numai eu și Tati, fără tine, și nu uitam spaima pe care am tras-o. Nici Tati nu prea voia, dar de dragul tău a mers cu tine .

V-am așteptat afară, și eram toată numai un zâmbet pentru că îmi imaginam fața ta, și cum vei reacționa la scenele de groază, cu protagoniști oameni în carne și oase care interpretau scene din filmele care pe tine te îngrozeau și refuzai să le vezi, gen Chucky, Hanibal, Mireasa însângerată, etc. Nu am avut mult de așteptat că v-am văzut cum veneați spre mine transfigurați și albi la față, la distanță unul de celălalt și complet tăcuți.

Am început să râd. Nu aveați nici măcar puterea să îmi dați vreo replică. V-ați așezat lângă mine, și după ce v-ați mai liniștit, ați povestit ce s-a întâmplat.

De regulă, se forma un grup care intra înăuntrul Casei, dar acum ați fost numai voi doi, iar alți doritori nu mai erau. Acolo e întuneric beznă și te ghidezi după niște luminițe, care te conduc pe un anumit traseu. În timp ce mergi, personaje de filme se apropie de tine sau interpretează o scenă dintr-un film, iar efectele speciale sunt fantastice. Când ați ajuns în zona cu mireasa însângerată, aceasta s-a ridicat din pat și a pornit după voi. Ați luat-o la fugă. Fugeați voi, fugea și ”mireasa” după voi. Tu ai început să țipi: ,,Ieșim, tati?!”, ,,Ieșim!!” iar la prima ieșire de urgență ați abandonat traseu. Cei care supravegheau bunul mers al turul, strigau: ,,fricoșii fricoșii”, dar vouă nu vă păsa. Doreați să ieșiți cât mai repede afară.

„Ai avut adrenalină?”, te-am întrebat. ”Daaaaa!! Nu-mi mai trebuie niciodată!”, ai răspuns.

Dar am mai avut parte și fără să o dorim.

Am ales într-o zi să mergem la un Safari Park, cu peste 1500 de specii de animale și păsări, și eram convinși că va fi o zi liniștită. Se intra cu mașina și se mergea în coloană, fără grabă, se oprea pentru a face fotografii sau pentru a hrăni girafele care, obișnuite cu oamenii, băgau capul pe geamul mașinii. Nu aveai voie să te dai jos din mașină, iar claxonatul era interzis. Am ajuns în zona hipopotamilor, iar Tati nu mai înceta cu miratul de cât de mari sunt, și ne apropiam de zona rinocerilor. Și aici s-a întâmplat ceva. Tu ai deschis geamul pentru a face o fotografie unuia, și cred că blițul l-a deranjat. S-a ridicat de la locul lui și în câteva secunde ne-a barat drumul. Ne privea foarte atent și parcă ne spunea „mai departe nu treceți”. Se apropia încet de noi. Am înlemnit toți trei în mașină. Nu știam cum să procedăm, iar cei din spate au reacționat foarte bine, nu au claxonat.

În apropierea noastră erau oamenii de pază, care ne-au sărit în ajutor: s-au îndreptat cu mașina lor de teren direct în rinocer pentru a-l face să plece, de mai multe ori și într-un final a plecat. Am plecat și noi, dar ne-a trebuit ceva timp să ne revenim. Ne și vedeam răsturnați și luați în colțul rinocerului. Și nu de alta, dar mașina era nouă, abia cumpărată iar Tati era foarte mândru de ea.

Se apropia ziua examenului

 

Cu cât se apropia ziua examenului cu atât aveai mai multe emoții. Erai agitată și nervoasă.

Încercam să nu te deranjez cu nimic dar nici să nu-ți fac favoruri că te enervam mai tare. Dacă mă ofeream să te ajut, spuneai ”Pot și eu!”, așa că am renunțat. Încercam să mă port cât mai normal. Cu o zi înainte de examene, te-am oprit de la repetat materia. Era suficient. Ziua aceea trebuia să fie pentru relaxare, în orice fel ai fi dorit. 

Ai plecat singură la examen, și spuneai că nu ești un copil pe care să-l ducă mama de mână.

Înainte de a ieși din casă, pe hol, în fața ușii te-am luat în brațe, te-am pupat și ți-am zis cuvintele care te-au însoțit mereu: ,,Te duci și o să vezi că o să faci tot, pentru că tu știi tot!”, ,,Așa zici tu, mami?!”, era replica ta de fiecare dată. ”Așa zic eu!”. Era îndemnul pe care îl așteptai din partea mea. Nu îl cereai dar îl așteptai.

Nu ai dorit nici măcar să te aștept la ieșire din examen. Eu aș fi vrut, dar ți-am respectat dorința.

 Acasă, în bucătărie, am butonat televizorul cu speranța că voi auzi o știre despre examen, am băut cafele fără număr și am fumat necontrolat. Îți știam punctele tari și cele mai puțin tari, ce îți plăcea și ce nu, și mă rugăm să îți pice ceva pe placul tău. De obicei dacă era ceva ce nu îți plăcea sau nu stăpâneai foarte bine, cam acela îți pica. Încercam să nu fiu încordată pentru că aveam credința că îți transmit starea mea. Mă uitam la ceas și îmi ziceam: „Acum au venit subiectele. Acum Andru' le citește”. Începeam să simt o liniștire-n suflet și mi-o traduceam: ,,Știe să le facă!” Telefonul era lângă mine, mă uitam la el și așteptam să suni.

Când ai sunat, din vocea ta ți-am simțit mulțumirea. „Cum a fost?” ,,Bine”, ai replicat.

Nu spuneai niciodată ”foarte bine!” și nici nu doreai să vorbești prea mult până nu vedeai baremul de corectură; uneori și până se afișau rezultatele, și nici acum nu ai făcut altfel.

Ai venit direct acasă, dar mai întâi te-ai verificat cu Andrei, întotdeauna făceați așa pentru că vă bazați pe ce spunea celălalt. Așa s-au derulat toate cele trei zile de examen.

Te-am întrebat odată cum reacționezi în față subiectelor și mi-ai explicat: ,,Mă uit pe ele, apoi îmi spun: p-ăsta îl știu, p-ăsta îl știu, ăsta e ușor, ăsta e mai greu și mă apuc de ele dar îl las pe cel mai greu la urmă”.

În ziua în care așteptam să se dea rezultatele, am plecat împreună la școală. Puteai să spui orice, nimic nu m-ar fi oprit să nu merg și eu. A început așteptarea. Au apărut primele liste cu rezultatele. Erai acolo, în față, îngrămădindu-te să le vezi printre primii. Eu eram undeva în spatele mulțimii. Erau listele la geografie și matematică. Aveai notele: 10 și 10. Bucurie maximă. Rezultatele la română se lăsau așteptate. Apar listele, dar nu erau complete, ci aveau doar o parte din rezultatele candidaților și tu nu erai acolo. Urmau să vină si celelalte liste de la inspectorat, iar noi simțeam că nu mai avem nici răbdare nici putere să mai așteptăm. Timpul trecea foarte greu, cel puțin pentru noi care încă nu știam rezultatul. Habar n-am cine a avut minunata idee de a afișa pe bucăți, dar eu o găseam a fi cea mai proastă idee posibilă. S-au jucat cu sufletele voastre. Când le-ar fi avut pe toate, atunci trebuiau să le afișeze, și nu pe rând.

Într-un final vin și acestea, și vedem nota: 9.85. Tu ai fost și nu prea încântată. În sufletul tău te așteptai la nota 10, dar a fost undeva o chichiță la un subiect de gramatică care te-a păcălit. Te uitaseși pe barem și știai că nu e posibil zece, dar cred că îl așteptai.

Erau rezultate extraordinare și trebuia și tu să vezi asta. Aveai o medie la testele naționale de 9.95 și 10 media anilor, și intrai la liceu cu media 9.97. În ierarhia pe județ erai a treia medie. Aveai în față un 10, doi de 9.98 si apoi erai tu, cu 9.97.

Abia acasă ți-ai manifestat bucuria, săreai, strigai și țipai. Săreai într-una și părea că ți se oprește respirația de-atâta bucurie ți a trebuit să te opresc, să o iei mai ușor. Așa te manifestai în momentele tale de maximă bucurie. Dacă de față cu alții erai reținută, acasă erai de neoprit.

Era prima ta victorie necesară în drumul care ți se deschidea de acum înainte și ai sărbătorit-o pentru prima dată la o discotecă. Meritai!

A urmat apoi completarea fișelor de înscriere la liceu pentru repartizarea computerizată. Ai avut o singură opțiune: Colegiul Național Unirea, și nu aveam nicio emoție că nu intrai acolo.

Legile copilăriei

 

Într-o zi mi-ai adus o foaie de hârtie, cred că o aveai de la Anca, pe care erau trecute Legile copilăriei. 

Le-am citit cu mare atenție și am plastifiat coala: erau puncte de vedere foarte importante, unele puse în  practică până acum. Iar tu erai de-acord cu toate ideile de-acolo.

”1. Nu mă răsfăța. Știu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar încerc totuși!

2. Nu-ți fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer așa. Asta mă așează la locul meu.,

3. Nu folosi forța cu mine. Asta mă obișnuiește cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.

4. Nu fi inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură și mă face să încerc să scap nepedepsit, indiferent ce fac.

5.Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poți ține. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine.

6. Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt cât mai multe victorii.

7. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ți demonstrez contrariul purtându-mă ca o persoană importantă.

8. Nu face în locul meu nimic din ceea ce aș putea face singur. Asta mă face să mă simt ca un copil și voi continua să te folosesc în folosul meu.

9. Nu-mi menaja ”relele obiceiuri”, acordă-mi cât mai multă atenție. Astfel nu mă faci decât să mă încurajezi să le continui.

10. Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.

11. Nu încerca să discuți comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea e chiar mai slabă. E mai bine să acționezi așa cum este cazul, dar hai să vorbim despre asta mai târziu.

12. Nu încerca să-mi ții predici. Vei fi surprins să constați cât de bine știu ce e bine și ce e rău.

13. Nu mă cicăli. Dacă o faci va trebui să mă protejez prin a părea că sunt surd.

14. Nu mă face să simt că greșelile mele sunt păcate. Trebuie să învăț să fac greșeli fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic.

15. Nu-mi cere explicații pentru comportările mele greșite. Câteodată nici eu nu știu de ce am procedat așa.

16. Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii ușor și atunci spun minciuni.

17. Nu uita că-mi place să experimentez. Învăț din asta, deci te rog să te obișnuiești.

18. Nu mă feri de consecințe. Trebuie să învăț din experiență.

19. Nu băga prea mult în seamă indispozițiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi prea multă atenție când sunt bolnav.

20. Nu mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb și-mi caut informațiile în altă parte.

21. Nu-mi răspunde la întrebările prostești și lipsite de sens. Astfel, voi încerca mereu să te agăț cu astfel de întrebări.

22. Nu încerca niciodată să arăți că ești perfect sau infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată.

23. Nu uita că eu nu pot crește fără o grămadă de încurajări și înțelegere, dar câteodată o apreciere, chiar câștigată cinstit, este uitată . Mustrarea batjocoritoare nu.

24. Poartă-te cu mine așa cum te porți cu prietenii tăi, atunci voi deveni și eu prietenul tău. Ține minte: învăț mai multe de la un model decât de la un critic.

ȘI ÎN AFARĂ DE ASTA, TE IUBESC FOARTE MULT, TE ROG. IUBEȘTE-MĂ ȘI TU ÎN SCHIMB”