Junior Summer University

 

Cred că prin luna mai, te-ai înscris pentru a merge două săptămâni, în vacanța mare, la Cluj, la Junior Summer University, un proiect educațional implementat de OSUBB – Organizația studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai, și care se adresa elevilor absolvenți de clasa a XI-a pentru a-i familiariza cu viața de student: stat la cămine studențești, participare la cursuri predate de profesori din cadrul universității, învățat, examene la sfârșit și cu distracție pe măsură.

Ai făcut mai întâi un dosar  unde te-ai prezentat cât mai bine și cu toate realizările tale - formular de înscriere, formular de recomandare de la diriginte sau un profesor, acordul parental pentru cei care nu erau majori, iar tu nu erai, poză tip buletin și adeverință școlară. Și foarte important era că optai pentru o anumită facultate la care să participi la cursuri. Ai ales, cum era de așteptat, Științele Economice și Gestiunea Afacerilor. Pe baza dosarelor se făcea selecția. Programul se adresa tinerilor din toată țara deci cererea era foarte mare. Doreai tare mult să mergi, dar doreai să fii și cu prietenii tăi, care aplicaseră la rândul lor.  ,,Dacă nu mă acceptă? Dacă mă acceptă, dar pe ceilalți nu? Dacă pe ei, da, și pe mine, nu? ” – erau temerile tale.

În ziua în care trebuiau să se afișeze online rezultatele selecției, din 5 în 5 minute intrai pe site să vezi. La un moment dat te-am auzit țipând: ,,Plec la Cluj! Plec la Cluj!” Ai fost admisă nu numai tu ci și Marius, Ioana și Anca.

Tabăra începea pe 16 iulie, până pe 29 iulie. Ați plecat cu trenul. Urma un drum lung și obositor, cu schimbare în Ploiești. Mă bazam pe Marius, singurul băiat din grup, să te ajute cu bagajele- troler, rucsac, poșeta mare cât încă o geantă.  

....rămâi aproape...

Toată lumea a primit diplome oficiale, numai voi nu

 

La școală atât tu, cât și profesoara ta de la clasă erați felicitate pentru premiul obținut.

Într-o zi ai întârziat de la școală, și m-am gândit că ai mai rămas cu colegii, chiar dacă era ceva neobișnuit din partea ta să nu îmi dai telefon să-mi spui. Mi-am spus că sigur mă vei suna. Când ai ajuns acasă, aveai în mână o diplomă. Am crezut c-ai primit-o în ziua aceea și abia așteptam să-mi spui ce și cum. Dar ai spus: ,,Toată lumea a primit diplome oficiale, numai voi nu. V-am făcut eu una, pentru că meritați și vă mulțumesc!” Pe ea scria:

                                             ”Diplomă de onoare

Se acordă doamnei Avramescu Liliana pentru pregătirea elevului olimpic Avramescu Andreea, adică eu…

Aducem mulțumiri și domnului Avramescu Marian pentru susținerea elevului în cadrul Olimpiadei.

                                                                                                19 aprilie 2009

                                Inspectoratul de elevi Olimpici Vrancea ”

 

Nu peste mult timp am mai primit o scrisoare, dar de data aceasta din partea liceului tău:

 „Primiți această scrisoare pentru că reprezentați familia elevei Andreea Georgiana Avramescu de la Colegiul Național”Unirea” din Focșani. Dar nu doar pentru asta! Motivul real este modul exemplar în care aceasta a răspuns solicitărilor noastre, atât din punct de vedere instructiv, cât și comportamental! Conștienți fiind că în cadrul demersului didactic familia este cel puțin la fel de importantă precum școala, suntem onorați să vă felicităm pentru rezultatele obținute de eleva Andreea Georgiana Avramescu în anul școlar 2008-2009, menționând însă că întotdeauna e loc de mai bine!

În numele Colegiului Național ”Unirea”,

                                  Director Cornel Noană ”

Noi aveam scrisoarea iar tu, un alt premiul I, de la clasă, pentru media 9.92.

Știu ce nu am făcut și unde am greșit

 

Ai stat acasă aproape toată perioada, până ai plecat cu lotul din Vrancea la Craiova. La liceu se dădea celor calificați la olimpiadele naționale 2 săptămâni libere, pentru pregătire intensă. Și asta ai făcut și tu. Mai aveai foarte multe de învățat, multe probleme și teorii noi, și niciuna nu era ușoară. Dar ai muncit din greu, le-ai învățat pe toate cu o pasiune pe care nu bănuiam că o ai. Faptul că nu aveai concurență te motiva și mai tare. Nu mai era matematica unde împărțeai premiile. Acum erai numai tu.

S-a format lotul din Vrancea, dacă nu mă înșel sub îndrumarea unui domn profesor de la Tecuci, oraș în apropierea Focșaniului, și ați plecat. Primirea celor din Craiova, acomodarea și atmosfera de concurs te-au făcut să te mai relaxezi un pic. În fond realizaseși ce îți propuseseși- participarea la națională. Chiar dacă nu era prima ta națională, spuneai că e prima participare importantă a ta, pentru că o conștientizai.

În ziua concursului ai dat tot ce ai putut. Rezultatul a fost o mențiune. Ai fost puțin dezamăgită dar știai că îți rămăsese mult de învățat. Erai conștientă că partea de microeconomie o stăpâneai destul de bine, dar și că partea de macroeconomie nu prea. Nu ai avut timpul necesar și din macro a fost subiectul pe care nu l-ai făcut așa cum trebuia.

Pentru mine era un super rezultat meritat, muncit și de aplaudat chiar dacă tu erai puțin dezamăgită.

Ți-am spus că nu e nicio rușine să dorești mai mult și să-mi arăți și mie persoana aceea care participă la un concurs fără dorința de a câștiga. Cine spune așa, după mine, e ipocrit. Nu cred în sinceritatea celui care spune ”mă duc pentru că vreau să câștig experiență”.  Da, după concurs poți să spui am câștigat experiență, dar de dus, te-ai dus cu gândul sa câștigi.

Nu arătai nici că erai bucuroasă, nici că nu, erai reținută. Nu mai aveai manifestările din școala generală când săreai în sus de bucurie și țipai prin casă. Nu. Discutai despre olimpiadă pe un ton calm, îți analizai lucrarea și îți găseai punctele slabe: „Știu ce nu am făcut și unde am greșit.”

Era ca o promisiune pentru tine că nu le vei mai face în viitor, și că ți-ai învățat lecția. Dar totodată afișai o anumită siguranță. Erai convinsă că vei participa și la anul, în clasa a XII-a la olimpiada de economie, și că aveai timp să aprofundezi materia. 

 

rămâi aproape

Momentul declanșator

 

Ai început să citești cam tot ce găseai despre Economie, indiferent că era în engleză, franceză sau în română. Îl citeai pe Smith, Keynes, Friedman iar de Teoria jocurilor a lui John Nash, ai fost fascinată. Momentul declanșator a fost când ai văzut filmul „A beautiful mind”, în care era redată viață lui Nash, laureat al premiului Nobel pentru Economie în 1994. Atunci a început pasiunea ta pentru Teoria jocurilor și strategiile economice, și care aveau să-ți influențeze gândirea și comportamentul. Eu nu am înțeles prea mult din teoria jocurilor și mă fascinai cum tu înțelegeai și pricepeai singură.

Îți plăceau scenariile, îți imaginai cum ai putea să îmbunătățești un scenariu economic citit, căutai soluții, contraziceai unele ”adevăruri economice” și spuneai că ”e discutabilă abordarea autorului”.

Când aveam discuții contradictorii, te rugam să reții așa cum era în teoria respectivă și te puneam să promiți că nu vei scrie la olimpiadă ideea ta personală, ci așa cum era în carte. Râdeai și-mi spuneai că așa vei scrie, dar tot ”discutabil rămâne”. Ajungeam la un compromis: îți puteai spune părerea în discuții particulare, dar în rest vei spune părerea altuia.

Îmi aduc aminte o anumită discuție cu tine. Învățai despre comportamentul consumatorului, și ai expus o concluzie a ta: ”Măi, știi! După mine cel mai irațional în comportament este omul sărac.” ”De ce crezi asta?”, te-am întrebat. ”Pentru că cel sărac, atunci când are bani, mai întâi își satisface toate poftele și plăcerile, pentru că a fost privat de foarte multe, și mai apoi trebuințele.”

Corect sau nu d.p.d.v. economic nici nu conta. Important era că la nici 18 ani îți puneai întrebări și încercai să găsești răspunsuri. Îmi spuneam că ai tot timpul din lume să te convingi dacă ai sau nu dreptate.

Acum, în vorbirea ta  curentă, pe lângă termenii matematici folosiți (condiție necesară dar nu suficientă, există, nu există, mulțime vidă), ai adoptat și termenii economici (rațional, irațional, productivitate, cerere, ofertă).  Era o plăcere să mergem împreună la cumpărături, unde totul era acum discutat în termeni de cost iar cumpărarea unui lucru îl făceai numai dacă „era necesar și dacă merita”.

Îți prioritizai activitățile de zi cu zi, și ,,a avea randament” în ceea ce făceai, te motiva.

Ți-ai format o scală a valorilor, cu accentul pus pe om, pe ce vrea omul, ce i-ar plăcea și ce nu i-ar plăcea.

Deveneai puternică și pragmatică iar nimicurile de zi cu zi nu contau.

Ți-am zis în acea perioadă că acum sunt sigură că te vei descurca când vei pleca de-acasă la facultate, că dacă înainte îmi era frică că nu ”îți tăiasem cordonul ombilical”, acum nu îmi mai era.

Ai luat Certificat of course completion –CISCO, iar pe 7 martie te-ai dus la olimpiada județeană de economie. Știai tot ce se cerea și erai conștientă de asta, dar  tot aveai emoții.

Cu cât știai mai mult și îți doreai să câștigi, cu atât aveai mai multe emoții. Te-am încurajat așa cum o făceam de fiecare dată: ,,Te duci și o să vezi că tu faci tot! Pentru că tu știi tot!” și ai făcut. Tot. Ai luat premiul I și aveai asigurată plecarea la națională.

După corectură, profesoara de la clasă ți-a transmis părerea unei colege a dânsei, că niciodată nu mai citise o teză așa de complexă și corectă. Scriseseși multe, multe pagini și ai explicat în cele mai mici detalii, cu corelațiile și exemplele necesare, nelăsând nimic să se subînțeleagă.

După ce ți-ai trăit clipa de glorie, ai revenit rapid la realitate: pe 12 aprilie începea naționala de economie la Craiova iar timpul era scurt, foarte scurt. Și așa cum eram obișnuită de tine, ca în momentele tale de bucurie maximă să alegi ceea ce vei face în viitor, așa ai făcut și atunci și te-ai hotărât că vei urma economia. Unde, cum, în ce fel, nu știai. Spuneai doar că vrei să faci economie.

 

 

       rămâi aproape

Prin tine eu am cunoscut numai tineri remarcabili

 

Îmi aduc aminte ziua când Marius a împlinit 18 ani.

Împreună cu ceilalți prietenii ați complotat să îi faceți o surpriză; iubeai să faci surprize altora.

Ați hotărât ca în ziua respectivă să nu îl sune nimeni pentru a-i ura ”La mulți ani!”, iar dacă accidental ar fi vorbit cineva cu el, să nu amintească nimic de ziua lui. Să vorbească despre orice, numai despre ziua lui nu. Așa el ar fi tras concluzia că toată lumea a uitat de el și de ziua lui. Voi plănuiați să vă duceți pe seară la el acasă, când de-acum dezamăgirea lui ar fi fost maximă. Marius chiar așa crezut și a fost tare supărat că nimeni nu și-a adus aminte de el. Doar mama lui a știut adevărul dar nu i-a spus nimic, așa că surpriza a fost maximă când v-a văzut.

 Clasa a XI-a a fost anul cu cele mai multe majorate și petreceri la care te-ai dus. Mă bucuram că majoritatea colegilor și prietenilor tăi făceau acum 18 ani și nu la anul, când erați a XII-a.

Dar chiar au fost multe. Nu cred că a fost săptămâna să nu ai unul și uneori chiar două. Nu asta a fost problema. Marea problemă a fost ,,cu ce mă îmbrac?”. Mă săturasem de atâtea rochii făcute, cumpărate și care nu puteau fi luate mai mult de două ori, pentru că erați cam aceeași care mergeați la toate petrecerile și auzeam ”Nu pot să o îmbrac la majoratul lui X, că am îmbrăcat-o la Y!”. Știam dacă ți-a plăcut la petrecere, după ora la care veneai: dacă era pe la 1-2 noaptea atunci însemna că a fost ,,așa și așa” iar dacă veneai mai târziu însemna că distracția a fost „la maxim”, așa spuneai. Îmi povesteai a doua zi, dimineața la cafea: cum a fost, cum ați cântat și dansat, ce surprize și glume ați făcut, cum era lumea îmbrăcată, tot, tot, tot în așa fel de vedeam în fața ochilor întreaga petrecere.

Și mă bucuram pentru tine, pentru ce trăiai și cum trăiai alături de alți tineri. Prin tine eu am cunoscut numai tineri remarcabili. Erai înconjurată de ei, erau prietenii și amicii tăi. Trecuse vremea în care îmi făceam griji din cauza celor din jur.

Grupul vostru era cel care accepta, excludea sau punea bariere după modul vostru de a fi. Erați destul de mari pentru a putea vedea pericolul înainte de a trece prin el.

 

 

   rămâi aproape