Viața în liceu spuneai că e altfel: profesorii nu vă mai ,,mănâncă” pauza, aveați muzică în clasă, iar „Casa Elena”- un restaurant din fața școlii era casa unde vă beați cafeaua de dimineață. Dacă în timpul orelor te supăra ceva, îți cereai voie să ieși din oră, mă sunai și îți spuneai of-ul. Nu trebuia să spun ceva anume, doar să te ascult. Și te linișteai.
M-ai sunat o dată, tare supărată că un profesor te ironizase pe seama numelui tău spunându-ți: ,,Ce o fi fost în capul părinților!? Andreea nu e nume de fată ci de băiat.” Nu îți plăcea prea mult numele tău dar nici nu doreai să se râdă de el.
Te-am rugat să nu ții cont de ce a spus, că doar știai cum e. Părerea ta era că: ,,E foarte deștept dar atât”. Nu-ți plăcea că vă trata cu superioritate și vă spunea: ,,Oricând vă pot arăta că nu știți nimic, iar nota 10 nu pun”, se credea cool pentru generația voastră și combina predatul lecțiilor cu multă miștocăreală. Voi trebuia să râdeți la glumele făcute, iar el vă privea încântat. Când îmi povesteai cum decurgeau orele, mă îngrozeam. Așa zisele glumițe erau cu tentă sexuală despre sâni, masturbare sau altele. Eram revoltată că un adult și mai ales profesor poate avea un asemenea comportament.
Unii tinerii la această vârstă râd la astfel de glume, dar după un timp și ei ajung la saturație. Așa s-a întâmplat cu tine. I-ai acceptat glumele o perioadă, dar într-una din ore, la o nouă ,,glumă bună”, l-ai privit cu reproș în ochi și grimasă pe față. Te-a văzut și tu ai fost conștientă că știa ce gândeai despre el. Speram să nu existe repercursiuni la reacția ta. Te-a mai atacat puțin, într-o dimineață, când te-a întrebat: ,,Domnișoară Avramescu, cine te-a adus dimineață la școală?” ,,Mama.” ,, Aia nu e mașină de plimbat, e mașină de agățat!” Ai tăcut și nu ai comentat. Speram să înceteze.
La liceu se făceau înscrierile pentru Balul Bobocilor, și te-ai hotărât să participi și să fii concurentă. Oricum cei din clasele terminale vă numeau ”boboace”, pe cele dintr-a IX-a.
Era o echipă organizatorică a liceului formată din elevi ai clasei a XII-a și profesori, care stabilea probele concursului iar voi, concurentele trebuia să vă aduceți aportul la aceste probe. Proba de originalitate era cea mai interesantă și care putea face diferența. Tu ai ales ca momentul tău să fie o licitare a profesorilor de la clasă, și prin interacțiunea cu publicul, prin care cereai ridicarea prețului, în funcție de meritele acestuia pe care tu le evidențiai, ajungeai la adjudecare. Când mi-ai spus pe cine aveai să licitezi, nu mi-a venit să cred: unul din cei trei era profesorul ”cool”.. La început am crezut că glumești, dar nu era așa. Mi-ai explicat că nu ți-ai ales proba așa de capul tău, că organizatorii au fost de acord, directorul liceului, de asemenea, și să stau liniștită că doar nu faci ce vrei tu acolo. Mă mai liniștea un pic această supervizare din partea conducerii liceului, dar nu total. Nici măcar nu te-am întrebat de ce l-ai ales pe acest profesor și nu pe altul.
Îmi spuneam că doreai într-un fel să-i dai o lecție: să fie și el în centrul atenției, în mod oficial, iar dacă publicul urma să râdă, va simți și el cum e să se râdă de tine. Cam așa am tradus eu dorința ta de a-l licita. Ți-am spus doar atât: ,,O să înveți pentru un 5 de n-ai să mai poți!” Dar nu îți păsa.
Nu după mult timp, urma să dai celebra lucrare la obiectul lui. Îi spun celebră deoarece evaluarea elevilor consta într-un semestru în două lucrări, în care trebuia să redați, cuvânt cu cuvânt tot ceea ce vi se preda în timpul orelor. Manual nici nu aveați pentru că nu vi se cerea nimic din el. Contau numai notițele. Ai învățat ce s-a predat cuvânt cu cuvânt, pe de rost, iar eu te ascultam. Era exact ceea ce nu îți plăcea, dar ai făcut-o.
În ziua respectivă ai dat lucrarea, ai spus că ai făcut tot și nu îți faci probleme. Te enerva ideea că nu puteai lua 10, dar știai că nu puteai să iei nici o notă mică.
În ziua în care s-au adus lucrările la clasă, toată lumea a primit lucrarea notată, mai puțin tu.
Profesorul a refuzat să-ți dea lucrarea și ți-a spus că ești suspectă de copiat, că vei avea nota 2, iar apoi a început să te amenințe că îți scoate el fițele din cap și îți va arăta că nu vei ajunge să termini liceul.
Pentru tine a fost un șoc și nu credeai că se poate să ți se întâmple așa ceva, iar faptul că te-a amenințat te-a speriat foarte tare. M-ai sunat și plângeai. Cu greu am înțeles ce s-a întâmplat. Ți-am spus să stai liniștită că vin la liceu cât pot de repede. Când am ajuns mă așteptai în curtea liceului. Cum începuse deja o nouă oră de curs, am mers la cancelarie. Acolo ne-am întâlnit cu directorul liceului, care ne-a întrebat ce s-a întâmplat. Fiind profesor de mate te cunoștea foarte bine. A rămas foarte surprins de ce i-ai povestit, apoi am așteptat să vină și profesorul ca să clarificăm situația. Când a venit, am intrat toți 3 în biroul directorului să discutăm. Nu doream o discuție numai eu-profesor, ci doream să fii și tu de față. El se uita la mine cu o urmă de ironie pe buze și mă privea ca și cum îmi spunea ,,eu sunt cel care deține controlul”.
Am întrebat ce s-a întâmplat, și de ce ai fost amenințată că nu vei termina liceul. A început să îmi spună că lucrarea era prea bună, că el vrea ca elevii lui să învețe logic și nu pe de rost , pentru a le rămâne ceva în minte. Aveam impresia că râde de mine. Eu întrebam una și el îmi răspundea altceva. Nicio secundă nu spusesem ceva de notă.
I-am replicat că tu ai foarte multă logică, iar dacă dânsul tot susține că ești suspectă de copiat, cum și-a dat seama de asta? Te-a văzut sau te-a prins copiind? Nu! Și unde era dânsul, nu în clasă?!
În acel moment m-a privit pentru prima dată serios și m-a întrebat: „Ce vă deranjează așa de tare? Nota?”,, Nu, nicidecum. Nedreptatea și amenințările. Eu am mare încredere în copilul meu și oricând poate lua măcar un cinci”.
A fost momentul în care mi-am zis că e cazul să încetăm această tatonare și i-am spus: ,,Părerea mea e alta. Vi s-a pus într-un fel pata pe Andreea pentru că, la o glumă de-a dumneavoastră , ea v-a privit ironic, i-ați observat privirea și nu v-a convenit. Așa că, la lucrare v-ați spus, acum pot să o șicanez. Să știți că acasă povestește tot ce se vorbește la clasă, și facem și noi părinții comentarii dacă glumele dumneavoastră sunt binevenite sau nu. Apoi ați aflat de proba de la Bal, în care vă licitează, așa că acum era momentul dumneavoastră”.
M-am uitat în ochii lui, el mă privea fix, și a replicat: ,,Așa este, aveți dreptate”.
L-am admirat în acel moment pentru că a avut tăria să recunoască, nu numai mie, dar și ție, care erai de față, motivul real. Cred că se aștepta ca supărarea mea să fie pentru acel 2, cu care te-a amenințat, dar nu știa că pentru noi, nota nu contează, și că niciodată nu am contestat vreo notă, nu că aș fi avut ce. Pe mine m-au supărat amenințările și purtarea, nu altceva.
Mi-a propus să uităm ce s-a întâmplat, să nu avem resentimente, iar tu să participi în continuare la Bal. Îi spusesem directorului liceului când i-am povestit ce s-a întâmplat și părerea mea de ce s-a ajuns aici, dar și că nu te mai las să participi la Bal.
Nu am spus clar, nici da nici nu, că vei participa, ci că voi mai vedea.
Pentru lucrarea respectivă ai fost notată cu 8. În primii trei ani de liceu ai avut media la acea materie 9, iar în iar în clasa a XII-a, a avut 8. Mereu ai bodogănit aceste note, dar nu le-ai contestat niciodată.
Șicanele deranjante au încetat, au rămas unele minore dar cărora nu le mai dădeai importanță. Acum îl cunoșteai ca om și îi ignorai părerile personale. Supărarea ta se îndrepta acum către cei care continuau sa râdă la ,,glumele” lui.
Ai participat la Bal, pentru că ți-ai dorit.. S-a intitulat CNU-ABSOLUT Perfect. Fiecare concurentă a trecut prin 4 patru probe - proba de prezentare, de dans, de originalitate și ținuta de seară, iar un juriu format din sponsori și profesori urma să stabilească câștigătoarele serii. Prezentarea se făcea în echipament sportiv, cu mănuși de box în mâini și pe ritmuri muzicale, concurentele mimau loviturile în ring. La proba de originalitate ți-ai schimbat opțiunile: ai renunțat la acel profesor și l-ai licitat pe directorul liceului. Acum chiar știam că nu vor fi probleme. Ținuta de seară a fost cea care ne-a dat multe bătăi de cap. După multe, multe răzgândiri ale tale, ai ales să-ți faci o rochie neagră, cu spatele gol și ștrasuri aplicate de-a lungul decolteului în față și spate. În timpul balului eu am stat în spate, în culise, iar după fiecare probă te ajutam să te schimbi.
Era seara de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei deci ziua ta și ai primit cadoul perfect, titlul de Miss eleganță.
Ai primit atunci, pe lângă multe alte cadouri, un buchet superb de trandafiri pe care ai vrut să îl păstrezi și peste timp. L-am pus la presat, l-am uscat și există și acum.
La scurt timp, ai plecat la Galați, apoi la Vatra Dornei, tot la concursuri de matematică, și alte două mențiuni s-au adăugat la diplomele tale. Nu erai mulțumită, și ziceai: ,,Parcă sunt abonată la mențiune!” Chiar dacă acea mențiune însemna că erai între primii 5 elevi din mai multe județe, pentru tine, tot mențiune era.
Pe unde te duceai, ne aduceai mereu câte ceva, un mic suvenir, o amintire.
O pușculiță porcușor cu doi purceluși mici în viziunea ta reprezenta familia noastră. La Vatra Dornei ne-ai găsit iar în trei perechi de șosete cu cap de animaluț-cățel, pisică, taur. De la mare primeam nelipsitele casete cu scoici și de-a lungul anilor ai umplut ușa frigiderului cu magneți personalizați, în mare parte reprezentând cățeluși și citate : ,,orice bărbat poate fi tată, însă trebuie să fii cu adevărat special pentru a fi tătic”, sau „mămicile țin copiii în brațe o vreme, dar îi țin în inimă pentru totdeauna”. Erau plăcerile tale.
Dar mai aveai una, care mie îmi dădea fiori- cumpărai fel de fel de lumânări și bețișoare parfumate, și le aprindeai. Mie îmi produceau teamă, inima mi se strângea de frică, pentru că asimilam lumânarea și ghivecele cu flori cu un loc de veci. Nu am ținut în casă flori netăiate. Nu puteam. Și tu râdeai pe seama mea și oricât te rugam să nu mai aprinzi lumânări, tu o făceai, și-mi spuneai că îți place mirosul lor.