Bucură-te că sunt eu bucuroasă, nu că ce fac eu te bucură pe tine.

 

Nu mai erai școlăriță pentru care nota sau aprecierea unui profesor conta, sau dacă o anumită colegă/coleg te  plăcea sau nu. Toate acestea erau importante numai în acel moment și apoi le tratai ca și cum nu erau importante. Puneai mare preț pe ce simțeai, pe oamenii din jurul tău și pe comportamentul lor.

Odată, tot căutând eu nod în papură la ceva ce te bucura pe tine, mi-ai spus: ,,Bucură-te că sunt eu bucuroasă, nu că ce fac eu te bucură pe tine.” Aceste cuvinte mi-au dat mult de gândit. În fond, ce doream eu pentru tine?  Să fii fericită, nu! Atunci de ce îți analizam fericirea ta? Nu era mai simplu să mă bucur și eu, și atât?

M-ai învățat atunci că fericirea ta era mult mai importantă decât motivul, atâta timp cât nu ai încălcat normele legale și morale.

Nu ți-am mai analizat momentele de fericire niciodată, ci doar te întrebam: „Ești fericită, iubito?” „Da, mami!”, îmi spuneai. „Atunci și eu sunt fericită!"

Deveneai mai puternică și încercai să te detașezi de ceva/cineva care te rănea, ca și cum era cel mai ușor lucru de făcut. Nu te mai lamentai de purtările celor din jur ,,de ce a zis așa/de ce mi-a făcut asta” ci efectiv renunțai la acea persoană. Parcă îți creai un anumit scut în jurul tău și nu doreai să te mai preocupe ceva ce te-a supărat și atunci, îmbinai sarcasmul cu ironia. Te apărai. Ce gândeai sau credeai, spuneai direct, uneori era prea direct și pentru mine. Speram să devii cu timpul mai diplomată, să îți mai nuanțezi părerile dar acum spuneai clar ,,nu perii pe nimeni”, și nu o făceai nici măcar cu noi. Tot era bine că îți încheiai expunerea ideilor cu ,,este părerea mea”.

Erai mult mai sigură pe tine, doreai lângă tine oameni frumoși sufletește și te înveseleai la lucruri mărunte, aveai puterea să-ți împărtășești gândurile și sentimentele cu cei apropiați, și dădeai deoparte constrângerile dacă nu erai convinsă că sunt necesare.

Luai oamenii așa cum erau și doreai la rândul tău să nu fii judecată atâta timp cât nu deranjai pe nimeni. Îmi spuneai, când eu comentam purtarea sau fapta cuiva: ,,Nu mai raporta oamenii la ce faci sau crezi tu. De ce ”așa nu e bine?” Nu e bine pentru tine, iar dacă pentru ei e bine, e ok. Atâta timp cât nu fac rău la nimeni, care e treaba ta?”

Îmi plăceau noii tăi prieteni: Marius, Oana, Oana, Alika, Alina, Mădă, Ruxy. V-ați luat de la zero, v-ați descoperit și acceptat așa cum erați iar Lucky era omniprezent in discuțiile voastre: ,,Cine mă cunoaște pe mine trebuie să îl știe și pe Lucky!”. Zilnic le vorbeai de el; cum îl dădeai cu ojă, cum îi colorai părul cu cariocile sau îl spălai pe dinți.

Odată l-ai băgat în mașina de spălat, l-ai fotografiat, apoi le-ai arătat poza colegilor și le-ai spus că așa îl speli tu pe Lucky, în mașina de spălat. Nu știu dacă le-ai mai spus că a fost o glumă sau așa a rămas. Eu am fotografia.

Cu bune cu rele, cu certuri și pupături, Lucky era sufletul tău și nimeni, dar nimeni nu avea voie să zică ceva rău de el sau să îi facă. Nu cred că a existat vreun cățeluș care să nu îți placă, iar cei abandonați pe stradă îți frângeau inima. La aceștia te opreai de cum îi vedeai, și dacă aveai ceva de mâncare le dădeai, iar dacă nu, le cumpărai. În orice cățeluș, indiferent cum arăta, tu vedeai frumosul din el. Dacă vorbeai la telefon cu mine, deodată te opreai din discuție și spuneai: ,,Mamiiii! Un cățeluș frumos! Uite mami!”. Eu nu aveam cum să-l văd dar  mi-l descriai tu și îl vedeam prin ochii tăi. Suportai să auzi orice, dar nu că s-a întâmplat sau a pățit ceva vreun cățeluș. Mi-ai povestit, când Marius ți-a spus: ,,Măi Andreea, de când stau mai mult cu tine, mă uit cu alți ochi la cățeii de pe stradă”. Dacă ai fi putut ai fi adus acasă toți cățeii de pe stradă. Mă întrebai des dacă mai putem lua un cățel acasă, dar cum Lucky făcea cât 10 și nu accepta alt cățel, era imposibil așa ceva. Plus că pentru un apartament era suficient unul. În planurile tale de viitor, era să construiești un adăpost pentru căței. „Când voi fi mare, o să îmi fac o casă cu etaj, mare-mare, vă iau și pe voi cu mine, apoi o să fac un adăpost pentru cățeluși!”