Te-ai hotărât că era timpul să te canalizezi pe anumite materii și numai la ele să mergi la olimpiade și concursuri. Deocamdată știai sigur că doreai să faci matematică, și lucrai de parcă nimic altceva nu mai exista în afară de ea. Umpleai zeci de caiete și lucrai din mai multe culegeri deodată. Era un mod de relaxare pentru tine. Nu conta dacă erai în timpul școlii sau erai în vacanță. Tu lucrai. Tot timpul doreai să faci ceva. În vacanțe mă exasperai zilnic, cu întrebarea: ”Și eu ce fac acum?!” Iar dacă ți se părea că pierduseși timpul și că nu făcuseși mare lucru în ziua aceea, găseai și cauza: ”Singurul meu neuron a intrat în vacanță.”
La auzul cuvântului ”vacanță” îmi spuneam că gata, de azi va fi mai multă ordine pe biroul tău. Da de unde! Pentru că nu peste mult timp te auzeam spunând: ,,Gata cu joaca, acum trecem la lucruri serioase”. Și treceai. Stăteai cu orele iar la birou și făceai probleme.
Te-ai dus la Concursul interjudețean de matematică și informatică Unirea, Concursul european de matematică aplicată Cangurul și Olimpiada județeană de matematică unde ai luat premiul III. Nu erai dezamăgită de premiul tău, ci recunoșteai că Marius și Andrei sunt ,,mult mai buni” decât tine. Marius era un coleg nou, venea tot de la școala ta generală, dar de la o clasă paralelă, și cum aveați aceeași pasiune, matematica, ați devenit buni prieteni și era nelipsit din cercul tău.
Acum, la liceu, erai mult mai riguroasă cu timpul tău. Dar chiar și cu volumul mare de lucru, rar te apuca ora 21.00 făcând lecții. Vinerea era ziua ta de relaxare totală, nu făceai nimic pentru școală iar seara ieșeai cu grupul tău la un club sau discotecă. Sâmbăta îți puneai pe birou toate materiile, și le luai pe rând, începând cu cele pe care le aveai lunea- învățat și scris, iar seara îți aparținea. Duminica continuai cu teancul de cărți și caiete de pe biroul tău, apoi ieșeai în oraș dar veneai mai devreme acasă, în jur de ora 20.00-21.00. Iar în cursul săptămânii, ieșitul în oraș era exclus. Știai mereu ce aveai de făcut și urmai un program bine stabilit de tine, încât aveai timp pentru tot ce doreai să faci, și școală și distracție. Niciuna nu o afecta pe cealaltă și nu aveam de ce să îți pun bariere.
De multe ori mă ofeream să te ajut cu câte ceva, conspectat, căutat diverse materiale pentru ce aveai de făcut, dar mă refuzai ferm: ,,Dacă omul nu ți-a cerul ajutorul, lasă-l în pace!” sau cu „Lasă-mă pe mine să mă dau cu capul dacă e cazul !” Și te lăsam.
Eu nu doream decât să îți fie mai ușor, dar m-ai învățat că ajutorul trebuie dat atunci când ți se cere, altfel poate deranja. Iar eu atunci te deranjam.
Pentru prima dată, mi-ai spus clar și fără ezitări că-ți place un anumit băiat. Și erai foarte serioasă când ai făcut-o, iar tonul tău a fost acela pe care îl foloseai când spuneai că treci la ”lucruri serioase”.
Aveam toate simțurile în alertă.
Mi-ai spus că e vărul prietenei și colegei tale, nu e coleg de liceu și nu e nici din Focșani, ci din apropiere. Uf, mi-am spus, bine că nu e din oraș, deci nu o să vă vedeți des, cel mult la sfârșit de săptămână. Simțeam că pot să suport mai ușor noua ta ipostază, cea de adolescentă îndrăgostită. Când vorbeai de el aveai o anumită luminiță care strălucea în ochii tăi, vocea ta căpăta anumite inflexiuni iar mimica feței era de visătoare. Îmi arătai fotografii cu el, îmi cereai părerea dar nu o așteptai neapărat, că tot tu răspundeai: ,,Nu-i așa că e frumușel?! Are figură de șmecheraș!” Era într-adevăr frumușel. Tot era bine că nu continuai cu elogii la adresa lui, de cel mai și cel mai.
Trebuia să vorbesc cât mai puțin și să te observ mai mult ca de obicei. Aveai, dacă pot să spun așa, ”carte albă” din partea noastră până în momentul în care am fi observat ceva în neregulă. Știai că încrederea este un privilegiu acordat, nu pe bucăți ci în totalitate dar care poate fi oricând ridicat. Așteptam să văd dacă starea ta de visare persistă 24h din 24h, dacă îți afecta sau nu școala ori relațiile dintre noi. Nu am văzut nimic care să mă neliniștească și mă bucuram că puteai separa lucrurile. Înțelegeam perfect starea ta și niciodată nu mi-a fost teamă de momentul în care tu aveai să te îndrăgostești. Era ceva firesc, prin care trecuseră, dacă au avut norocul, milioane de oameni la vârsta ta. Teama mea a fost mereu alta: cum vei ieși din această experiență, cum o vei trăi și cum o vei înțelege. Poate că tu atunci te vedeai cu acel băiat pe vecie, dar eu știam că viața mai avea multe de spus.
Și cum nu erai singura îndrăgostită din grupul tău, împreună cu Alika și Oana, ați făcut un club al vostru intitulat ,,Love Power-LP”:
Jurământul clubului LP
Jur pe onoarea mea de LP-ist să fiu mereu îndrăgostit, să nu las pe cineva să îmi fure aproapele, să nu mă las umilit(ă) și să îmi ajut confrații din clubul LP. În urma ritualului am fost admis(ă) în club și promit să respect jurământul.
Semnat : Alika, Andreea, Oana
Urma să fie ziua lui de naștere iar tu doreai tare mult să te duci. Problema era că o făcea în orașul natal, la vreo 30 de km de noi iar asta dădea naștere la câteva complicații: cum ajungi, cum vii înapoi, unde stai, pentru că îmi spuneai că era vorba de o zi și o noapte. Dacă ar fi fost Tati acasă, nu ar fi fost nicio problemă, te-ar fi dus și adus el. Dar așa mi se părea destul de complicat. Și unde mai pui că nici măcar nu-l cunoșteam pe băiat.
De un lucru eram sigură, nu eram de acord să rămâi la familia lui, după petrecere. Înțelegeam eu multe dar asta nu. Soluția a venit de la verișoara lui: urma să stai la familia ei.
Am fost de acord numai după ce am vorbit cu părinții acesteia, să fiu sigură că sunt de acord cu asta și că nu deranjezi. Bun, se rezolvase o problemă dar rămânea cum ajungi acolo și cum te întorci. Și bineînțeles, doream să cunosc și eu băiatul respectiv, personal, nu numai din poze.
Ați stabilit, voi, tinerii când să vină, și în ziua respectivă îl așteptam. A venit însoțit de verișoara lui. Tu erai tare emoționată. Era prima dată când venea un băiat acasă la noi, și venea să ceară permisiunea ca tu să mergi la ziua lui. Mă abțineam să fiu serioasă, pentru că era și o parte amuzantă, de parcă se venea la pețit. El părea puțin intimidat de mine și de întreaga situație dar mi-a plăcut că nu s-a pierdut cu firea. Mi-a explicat că dorește mult ca tu să fii la ziua lui, și pentru asta a vorbit cu părinții săi care îți vor asigura transportul până la ei acasă- va veni o mașină să te ia, iar a două zi, te va aduce înapoi. Deci toate probleme ridicate de mine erau rezolvate și nu aveam de ce să refuz. Ați răsuflat ușurați toți trei când v-am spus că nu-mi mai rămâne decât să vă urez ”petrecere frumoasă”.
Rămânea acum să-l pun la curent pe Tati cu ultimele noutăți. A fi un băiat prezent în viața ta, era o noutate și pentru el. Punea multe întrebări și pe măsură ce primea răspunsurile, părea că se relaxează. Spun părea, pentru că știam că va rămâne încordat toată perioada în care tu aveai să fii plecată, și numai când reveneai acasă, se relaxa. Discuția am purtat-o în prezența ta și aproape tot timpul, Tati te-a privit fix, numai pe tine. Te vedea cât erai de exaltată și a început să zâmbească. ”Tu știi că eu am încredere în tine!”, ți-a spus.
Iar eu eram sigură că o să te sune, să te audă spunând că totul e ”ok” ca mai apoi să te îmbrățișeze virtual și să-ți ureze ”petrecere frumoasă. Așa făcea de fiecare dată când plecai pe undeva. Nu te bătea la cap, doar dorea să te audă.