Fată, eu știu matematică, dar Marius are sclipiri de geniu!

 

La începutul clasei a XI-a ți-ai propus ca până în iarnă să te hotărăști în privința viitorului tău. Îți plăcea matematica dar nu doreai să urmezi o facultate gen politehnică și spuneai: „Frate! Prea multă matematică acolo! Se intră ușor dar e foarte greu pe urmă”.

Pentru prima dată studiai la clasă Economia, ca materie, și te-am rugat să îi dai o mai mare atenție, să vezi dacă îți va plăcea. Îți spuneam că noțiunile de economie te ajută să înțelegi mult mai bine tot ce se petrece, atât în viața ta cât și în jurul tău. E un mecanism complex dar odată înțeles te fascinează. Mă uitasem pe manualul tău, era foarte simplu și trata la modul general. Pentru a vedea dacă îți place sau nu, manualul nu te ajuta deloc, din contra.

Ți-am propus ca măcar la primele lecții să îți dau eu ce să înveți, iar dacă vei dori, vom continua. Ai fost de acord. M-am folosit de cursurile mele din facultate, de site-ul ASE-ului, de toate materialele găsite pe net și făceam câte o lecție mult mai complexă.

De exemplu: nevoile- conspectam tot ce se putea despre acea temă, le structuram și dădeam o logică ideilor, apoi urmau exemple pentru a putea înțelege și în final le scriam la calculator. Ne așezam amândouă în pat și cu foile în mână îți explicam fiecare cuvânt și idee. Îmi puneai întrebări, ne foloseam de viața noastră, de obiceiurile noastre sau de ce era în jur pentru ca tu să înțelegi cât mai bine. Începeam de la un caz particular și ajungeam la cazuri generale, de la nevoile noastre de zi cu zi, la nevoile unei comunități. Apoi tu învățai lecția respectivă și când credeai că ai înțeles-o veneai și îmi explicai mie de data asta. La început mi-o explicai foarte succint și te opream pe motiv că nu înțeleg ce doreai să-mi spui. Răspunsul tău era: ”Dar nu se subînțelege?” ”Nu. Nimic în viață nu se subînțelege, ci totul se explică. Asta trebuie să înțelegi!”, ți-am spus. Atunci când lași să se subînțeleagă ceva, concluziile trase sunt în funcție de persoana care le trage și de gradul de inteligență a acesteia.

Te-ai obișnuit să explici fiecare termen economic, și la fiecare fenomen și acțiune economică să explici cauza și efectul.

Era o plăcere apoi să citesc un eseu de-al tău- atingeai toate punctele necesare și înțelegeam perfect ideea pe care doreai să o redai.

Așa a început pasiunea ta pentru economie.

Profesoara de la clasă a început să-ți dea materiale ajutătoare. Era suficient atât.

Lucram amândouă acasă și încercam să îți lămuresc toate întrebările, iar când nu reușeam căutam pe net. Nu exista culegere sau carte care putea să te ajute, să nu o ai.

Și te-ai dus la olimpiada pe școala, fără emoții pentru că erai convinsă că te vei duce la județeană, în anul următor. Știai tot ce se cerea să știi, ba ceva mai mult.

În paralel te pregăteai și pentru atestatul de limbă engleză, Cambridge, pe care urma să-l dai la sfârșitul anului și bineînțeles, și la matematică. La acestea două făceai pregătire cu profesori de specialitate. Te-ai dus singură la dânșii, ați vorbit și ați stabilit când și cum faceți pregătirea. Eu doar plăteam orele, nici nu îi cunoșteam. Și tot tu erai cea care stabileai cât timp făceai pregătire, dacă te opreai în a mai face cu un anumit profesor sau nu.

Trebuia musai să îți placă acel profesor, să te facă să dorești să înveți mai mult și mai mult. Nu te speria dacă ți se dădea 100 de probleme de făcut. Nu. Erai mai necăjită când simțeai că rămâneai în același loc în care erai și cu o săptămâna în urmă.

După mai multe căutări te-am văzut și eu încântată -”Uau! Ce tip deștept și câtă matematică știe!” Găsiseși profesorul ideal.

Ai devenit foarte meticuloasă și ordonată: ți-ai pus toată teoria la mate în dosare de carton prevăzute cu alonje de arhivare. Acolo păstrai tot ce ți se părea că merită să fie ținut minte și puneai semne care te ajutau să ajungi mai repede unde aveai nevoie, la : teoreme, relații importante, limite, șiruri, combinatorică, polinoame, ecuații în z, sisteme, etc.

Pe unele foi ai scris „rezolvarea unei probleme nerezolvabile” apoi urma rezolvarea ei, sau, „atenție”, „!!!”, „așa da, așa nu”, „trigo folositoare”, „șir-pare nerezolvabil, dar e rezolvabil”, „nașpa”, „limită remarcabilă”.

Alături de toate aceste era și desenul tău, ”marca Andreea” cum l-am denumit eu: un fel de motiv arabesc, combinat din semnul infinit și motive florale. Nu lipsea din niciun caiet al tău, dar și al colegilor tăi și din nicio felicitare făcută de tine. Era semnătura ta și toată lumea o cunoștea.

Toate erau menite să îți capteze atenția atunci când făceai recapitulare. Sunt sute și sute de pagini.

Ai venit odată de la pregătire încântată că profesorul te-a lăudat de ”cât de elegantă” a fost rezolvarea o anumită problemă. Apoi ai continuat: „Fată, eu știu matematică, dar Marius are sclipiri de geniu!”

Bineînțeles că la acel profesor erați toți trei în grupă: tu, Andrei și Marius. 

 

stai aproape....