Când ai început clasa a X-a

 

Când ai început clasa a X-a, a început și căutarea ta de altceva. Aveai de unde alege, pentru că în liceu erau multe activități extrașcolare. Doreai să mai faci ceva și aveai de ales într-un curs de Debate și un program în domeniul educației non-formale. Te-ai interesat de amândouă. Primul, ai spus că nu e pentru tine: ,,Nu mă pot compara cu cei de la umană care sunt mai buni ca mine. Și în plus, cred că va merge Ioana, iar eu nu am ce căuta, e cea mai bună”. Ioana, prietena ta din copilărie și de la bloc, excela la literatură, avea cărți publicate și era olimpică națională și internațională.

Ai ales atunci programul educațional de la Fundația Codecs pentru Leadership - ,,Liderii mileniului trei -Arta de a conduce”, cu modulul „De la complexitate la schimbare” care avea drept concept central - relația dintre management și leadership. Era ceva nou pentru tine și te-a fascinat imediat. Spuneai că înveți despre comunicare și lucrul în echipă, management și leadership, negocierea și soluționarea conflictelor dar mai ales despre valori: despre încredere, onestitate, competență și performanță. La terminarea cursului ați avut de făcut un proiect, iar tu și echipa din care făceai parte, ați făcut despre un adăpost pentru caței fără stăpâni. Sunt convinsă că a fost ideea ta cu adăpostul, și ți-ai susținut-o așa de bine că ai avut câștig de cauză, pentru că sigur au mai fost și alte idei.

În clasă ta se formaseră grupuri, grupulețe. Și tu cu prietenii tăi formați unul. Nu era nimic nou și-ți spuneam că așa era și pe vremea mea. Apartenența la un grup mi se pare un mod normal de a trăi și care te definește în relațiile stabilite. În funcție de personalitatea noastră, ne alegem aceste ,,grupulețe”.

Într-o zi ai intrat în conflict direct cu unul dintre grupuri, format din 2 fete și 3 băieți. Băieții, cum ajungeau la școală aveau o grijă, să râdă într-un mod urât și infantil, de o altă colegă. Râdeau de cum arăta, cum se îmbrăca, de ce spunea. Săraca fată nu spunea nimic niciodată, așa era ea, mai timidă dar plângea de foarte multe ori. Într-o zi tu nu ai mai suportat să-i auzi și ai ripostat. V-ați certat urât, cu multe reproșuri și cuvinte urâte.

Din ziua aceea, ați avut un conflict deschis, toți anii de liceu. Eu doream să îi lași în pace, să îi ignori. ,,Dacă nu eu, atunci cine?”, mi-ai spus. ,,Dar nu ești numai tu în clasa aia.” ,,Da, mai sunt, dar preferă să tacă.” Am tăcut și eu.

Te-ai opus fățiș la ceea ce tu credeai că nu e corect și drept. Dar cu consecințe pentru tine, pentru că acasă plângeai iar eu sufeream alături de tine. Era groaznic când îmi povesteai.

Erau și momente în care spuneai: ,,Nu prea sunt mândră de mine, dar asta am spus. M-am enervat așa de tareee!” În acele momente vedeam lupta din sufletul tău.

Tu nu ai fost niciodată o fire conflictuală, ba dimpotrivă. Iar când mă vedeai pe mine cât de revoltată eram la tot ce ți se spunea, tu-mi replicai: ,,Lasă-i măi, că-și vor da ei seama”. Trebuia să fie mult mai mult decât atât ca să-ți pierzi răbdarea și să explodezi.

Mai mult erai nervoasă pe cele două fete din grup, care stăteau mereu de-o parte și nu încercau nici măcar să-i tempereze. Pe una o înțelegeam de ce nu intervenea, era ,,prietena ”ta din generală, dar atitudinea celeilalte mă uimea.

O cunoscusem cu doi ani în urmă. Îmi aduc aminte că era o vreme ploioasă când a venit la noi acasă. Nu erați prea apropiate și m-a uimit venirea ei. La un moment dat a făcut o remarcă în prezența mea, că nu e înțeleasă de cei din jur, și mai ales de părinți. Nu i-am dat voie să mi se destăinuie mai mult, dar am asigurat-o că nu există mamă care să nu își iubească copilul și să nu îi vrea binele. Era udă pe pantaloni de la ploaie. M-am oferit să-i dau o pereche de-ai tăi pentru a nu răci până ajungea acasă, urmând să ți-i aducă apoi. A refuzat pe motivul că se supără mama ei. Atunci i-am uscat pantalonii cu foen-ul. Părea o fire sensibilă și de aceea mă uimea acum.

Tu nu ai fi râs niciodată de defectele sau calitățile cuiva. Și nu pentru că nu e frumos să faci asta, ci erai învățată să te imaginezi în asemenea ipostaze pentru a vedea cum ar fi, ce ai simți, cum te-ai descurca cu ele. Să vezi cum e să fii în ,,pielea altuia”. Știu sigur că nu ai fi făcut așa ceva niciodată. În orice urât tu vedeai frumosul, în orice rău tu vedeai și binele. Nu degeaba erai optimista casei. Reacționai la ce se petrecea în jurul tău, și nu rămâneai indiferentă. Îți vedeam sensibilitatea din suflet dar totodată deveneai parcă mai dură.

 Într-o oră de fizică ai făcut niște asocieri pe o foaie de hârtie, care cred că îți arătau starea ta în raport de ce considerai că era important pentru tine:

 teatru - viață,

revelion - acasă, zăpadă,

comoară  - viață, suflet,

 mess - nice, Vlad,

 negru - nice, cizmele mele,

 proști - răutăcioși,

 cadouri Crăciun - happy,

 gluga de la geacă - what ever,

 bal - what ever, succes,

 clișeu -genial, crede-mă (profa de română),

 prăjituri - vase cu caru de spălat,

 familly- happy moments, 20 reguli, &&&,

 băieți -depresie, miezul problemei,

 istorie -tweety,bad mood, bitch,

 genial-eu, teatru,

 pisica -Misha,

 Tv -imposibil, te vreau,

 Georgi - stat, specific Andreei,

 Hi5 - comment, reload,

 no me - familie neîntregita, Lepșa,

 să nu divizi, să nu iei dar să mă vrei- specific Andreei.

Dintre toate asocierile tale, pentru mine cea mai importantă era cea cu familia neîntregită când nu ești și tu. Pentru că așa a fost mereu și așa va rămâne, niciodată nu o să putem fi o familie completă fără tine. Niciodată. Tocmai fuseseși plecată la Lepșa cu prietenii, timp de trei zile, și Tati era acasă dar tu nu.