De ziua lui Tati, tu ai fost cea cu ideile și ai dorit ceva personalizat. Te-ai gândit la un tricou cu un mesaj imprimat: ,,Este luat cu acte în regulă...și are și copil”!
Lucky nu putea lipsi și ai făcut un breloc cu pozele noastre- Lucky, tu și eu. Le-am așezat, așa cum făceam mereu, împreună cu lucrările, diplomele și carnetul tău de note, în șifonierul lui. Era tare amuzant când ieșeam la plimbare toți trei iar Tati se îmbrăca în tricoul lui nou. Îl purta mândru și plin de el pentru că era cu ”fetele” lui. Eu în stânga și tu în dreapta lui, iar dacă se întâmpla să stăm pe partea greșită ne mutam imediat. Așa eram obișnuite.
La școală, diriginta v-a propus o activitate: cine dorea să meargă la căminul de copii și să petreacă o zi acolo, să le citească povești și să joace cu ei. Te-ai oferit să mergi.
Nu m-a mirat dorința ta, și eram convinsă că nu știai cu adevărat unde urma să te duci. Poate îți imaginai dar de știut, nu știai. Acolo erau și copii cu dizabilități și am discutat despre asta. Nu doream să ai o reacție care putea face rău acelor copii.
Câteodată din lipsă de informații, ignoranță sau pentru că nu te-ai mai confruntat cu așa ceva poți avea o reacție de respingere dar care nu vine neapărat din răutate. Sau pur și simplu nu știi cum să te porți. Am discutat despre handicap, așa cum m-am priceput. Că fiecare dintre noi avem un handicap, vizibil sau mai puțin vizibil. Ne-am amintit de alunița ta și cât de mult te supărai când râdeau copii de tine. Iar faptul că tot spuneai că nu ai sâni, că sunt prea mici sau că îți este frică de sânge, după mine, erau pentru tine un handicap. Chiar dacă alții nu le știu sau nu le văd, noi știm că sunt acolo, și într-un fel ne limitează și nu vrem ca cineva să ni le scoată în evidență. Îți spuneam că dacă toate aceste lucruri minore pe tine te-au deranjat, imaginează-ți cum e pentru cel care nu poate merge, vorbi sau mânca?
Și chiar dacă, obișnuim să ne apărăm într-un fel râzând sau glumim pe seama defectelor noastre, ne deranjează când o fac alții.
Nu știu dacă au fost cele mai bune exemple, dar acelea mi-au venit atunci.
Ai plecat a doua zi la centrul pentru copii cu zâmbetul pe față, așa cum făceai întotdeauna când ieșeai din casă. La venire nu-l mai aveai. Ai bătut la ușă, pentru că niciodată nu luai chei la tine pe motiv că le puteai pierde, ți-am deschis și ai intrat fără să zici ”bună ziua” cum obișnuiai, iar o mâna o țineai la spate. Cu ochii în lacrimi, ai întins spre mine mâna de la spate în care aveai un buchețel cu flori și ai spus: ,,Mulțumesc mami că ai avut grijă de mine și că m-ai ținut!” Te-am luat în brațe și ai început să plângi și mai tare. Ți-am spus doar atât: ,,Te-a impresionat mult, iubito!” Ai dat din cap în semn că da, dar de spus nu ai spus nimic.
Nici să mănânci nu ai vrut și te-ai retras la tine. Mai târziu, mi-ai povestit cum a fost.
Cum te-ai așezat, jos direct pe covor, și cum copiii au venit în jurul tău. Erau curioși iar cu mânuțele te-au pipăit pe față, te-au tras de păr în joacă și cum a trebuit să îți dai jos cerceii din urechi pentru că trăgeau de ei. Făcuseși greșeala să îți pui o pereche de cercei destul de mari și au fost o atracție pentru copii. La fel ca și nasturii de la îmbrăcăminte. Cum unii se chinuiau să vorbească, alții nu stăteau într-un loc, vorbeau tare și doamnele nu le dădeau creioanele colorate pentru a nu se răni cu ele. Apoi, brusc ai trecut la partea că sunt mame care i-au lăsat acolo și nu au mai venit, și că alea nu sunt mame. Atât, nimic mai mult.
Atunci ți-am spus pentru prima dată: ,,Iubito, mă bucură foarte mult rezultatele și notele tale, dar mai mult mă bucură că ai suflet, că ești om!”.
Nu ai uitat niciodată această întâlnire și care, aveam să constat de multe ori că te-a influențat mai mult decât m-aș fi gândit vreodată că o va face ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu