Ce nașpa e, ca tu, sărbătorit, să îți aștepți musafirii, în loc că ei să te aștepte pe tine

 

Se apropia ziua de sâmbătă, pregătirile erau terminate dar mai aveam ceva de stabilit și iar aveam nevoie de ajutorul prietenilor tăi.

De câte ori veneai de la o zi onomastică, acasă comentai: ,,Ce nașpa e, ca tu, sărbătorit, să îți aștepți musafirii, în loc că ei să te aștepte pe tine”. Am ținut minte și doream să schimb această regula. Am vorbit cu invitații tăi, și i-am rugat să vină cu jumătate de oră mai devreme decât ora programată și așa au făcut.

 Eu am plecat mai devreme la restaurant, iar tu, urma să vii mai târziu, cu Tati. El avea să mă sune atunci când urma să plecați. Am trecut în revistă sala, am pus coifurile, măștile, fluierele pe masă astfel încât tinerii să poate să și le pună singuri și să creeze o atmosferă de sărbătoare. Fructele, prăjiturile erau acolo, iar mijlocul sălii era plin de baloane colorate. Dar am renunțat în ultimul moment la confeti. Pe când scoteam tuburile din plasă, o domnișoară ospătar a oftat din tot sufletul și am auzit-o: ”Offf!Confeti!” Mi-am dat seama că se gândea la munca de a doua zi când ar fi urmat curățirea sălii, și la cât de greu ar fi fost adunate acele bucățele mici din sală. Așa că am renunțat, am pus tuburile înapoi în plasă și i-am spus: ” Ok! Renunț la ele!”

Au început să apară invitații iar  telefonul așteptat nu a întârziat. Am stins lumina, toți cei prezenți am făcut un pod de flori și așteptam intrarea ta, în liniște. S-a auzit mașina cum a oprit în fața restaurantului. Tu ai privit spre geamurile lui și dezamăgită că e întuneric, ai zis: ,,Nu a venit nimeni, încă!”. Ați intrat amândoi și din întunericul sălii s-au auzit strigătele celor veniți: ,,Surprizăăă!! La mulți ani!”. Ai încremenit în ușă și cu mare greutate ți-ai continuat drumul, încercai să-ți reții lacrimile dar tot și-au făcut loc pe obrajii tăi. Pe măsură ce înaintai îi îmbrățișai pe toți. Eu eram ultima, iar când ai ajuns lângă mine m-ai strâns așa de tare în brațe și ai spus: ,,Îți mulțumesc mami!”, iar eu am înțeles că te refereai la faptul că nu am uitat.

Era seara ta și doream să fie magică. Străluceai toată, nu prin bijuterii sau altceva ci prin lumina care radia din tot corpul. Aveai părul strâns într-un coc elegant, rochia turcoaz dădea reflexii în jurul tău și ca accesorii aveai o simplă brățară neagră la mână.

Erai emoționată și o arătai. Rar făceai asta dar acum te-ai lăsat în voia lor.

 Pe măsură ce trecea timpul te linișteai, deveneai gazda care întreba pe fiecare dacă se simte bine sau are nevoie de ceva și îi chemai la dans. Într-o parte a sălii era masa noastră, a adulților. Cei de la restaurant au avut o condiție, valabilă pentru toate majoratele organizate de ei: tinerii să fie însoțiți și de câțiva adulți pentru a nu fi incidente în timpul petrecerii. Ne avertizaseră și în privința băuturii, să nu vă dăm prea multă băutură pentru a nu fi probleme. Știam că nu vor fi probleme pentru că aveam încredere în tine și în grupul tău, dar cu toate astea am stabilit că pe masă nu va fi tărie, dar o să fiți serviți o singură data, cu tărie, de către barman, dar va fi vin și sucuri. Și nu a fost nici cea mai mică problemă.

La masa noastră eram 12 adulți, printre care și profesorul tău de matematică de la clasă, cu soția. O invitaseși și pe doamna ta dirigintă, dar nu a putut veni. Iar alte invitații nu ai mai dorit să faci.

 Ai dansat aproape toată noaptea, și mă întrebam dacă mai puteai sta pe tocuri. Nu era melodie la care să stai pe scaun, nu a fost persoană cu care să nu dansezi și nu a fost clipă în care să nu zâmbești. Erai fericită și o vedeam. Iar când ai dansat cu Tati, numai voi doi pe ring, a fost cea mai dragă imagine, pentru mine, a serii. Când el a revenit la masa noastră, i-am spus: ,,Tati, îți dai seama că următoarea petrecere la care vom fi și noi și atâta lume, va fi la nunta ei?!” și în acele secunde mi te-am imaginat mireasă.

A urmat apoi desfăcutul cadourilor, dar numai după ce erai supusă la câte o provocare: provocarea și cadoul.

Ai avut de rezolvat o integrală, iar Marius a venit repede să te ajute. La un moment dat ai zis: ”De ziua mea fac probleme la matematică!” Dar tot nu ai ajuns, de emoțiile serii, sunt convinsă, la rezultatul corect. Trebuia să îți dea 18, exact numărul de ani împliniți în acea zi. Toată seara ai tot revenit la cartonul cu problema, pentru că nu știai unde ai greșit. La un moment dat ți-am spus: ” Lasă că o faci acasă!”

A trebuit să îți alegi un partener cu care să dansezi, iar cu fruntea, amândoi, să țineți o portocală pe care să nu o scăpați tot dansul. Te-ai uitat în sală, și ai ales: ,,Voi dansa cu Adicu!” Adi a fost mereu Adicu pentru tine, cum tu pentru el ai fost Andruța. În final ați scăpat portocala.

Te-au legat la ochi și ți-au dat să mănânci o combinație de alimente și condimente (piper, boia, mandarină, cimbru) iar tu trebuia să le recunoști după gust.

Apoi, tot legată la ochi, băieții s-au așezat în șir indian în fața ta iar tu, prin pipăirea feței și a părului a trebuit să-i recunoști. Cel mai repede l-ai recunoscut pe Ciprian și pe Andrei ( avea părul creț, de neconfundat).

Ai mai avut de imitat 3 profesori, de răspuns la ghicitori unde te-a ajutat Ciprian, ai cântat ”If i were a boy”, a lui Beyonce, unde începutul a lăsat puțin de dorit dar apoi chiar te-ai descurcat, ai făcut o demonstrație de ”agățat” un băiat pe care chiar l-ai agățat cu tocul pantofului, a trebuit să spui un banc și i-ai cerut ajutorul lui Marius și a fost unul despre matematică, și de împărtășit o fantezie a ta, cum venea Johnny Deep în Focșani iar tu făceai cunoștință cu el. Ai mai spart baloanele cu pantoful și l-ai desenat pe Ciprian, de care ai spus că e ”Johnny Deep al meu”.

Totul a culminat cu provocarea de a povesti care a fost cea mai mare nebunie a ta. Toată lumea aștepta să te audă, cineva a zis ”Na! Să te vedem!”, dar Tati, grijuliu te-a sfătuit: ”Ai grijă ce spui!” Nici Adi nu s-a lăsat mai prejos: ”Nu da din casă! Nu da din casă! Poți să spui pas!”, și toată lumea a început să râdă. Dar tu ai spus: ”Am sunat în ziua de Paști, pe numere la întâmplare și le-am zis ”Paște fericit!” oamenilor!”, iar Tati a întrebat:” Dar de pe telefonul cui?”

Pe măsură ce se epuizau și provocările dar și cadourile de primit, a fost unul legat de marea ta iubire, cățelușii. Era o scrisoare, în care printre altele, scria:

,,Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor în 2009 instituie Ziua Internațională a Cățeilor în data de 25 noiembrie, în semn de recunoștință și respect pentru cea mai pătimașă iubitoare de căței, domnișoară Avramescu Andreea, cu ocazia zilei sale naștere”. Ziua oficială era de fapt 4 octombrie, dar pentru tine, ei au decretat ziua de 25 noiembrie.

A venit momentul tortului: s-au stins luminile  și în aplauzele tuturor a intrat tortul, flancat de patru artificii. Ai stins lumânările din prima. Te-ai liniștit un pic, luminile s-au stins iar și a început proiectarea filmulețului surpriză pregătit de mine. Toată lumea era în picioare în mijlocul sălii și priveau scenele care se derulau: tu copil, școlăriță, dansatoare, cu Lucky, tu, tu și tu...

 Tu priveai cu o mână dusă la gură, erai așa de mirată și nu-ți venea să crezi ceea ce vedeai și la terminarea filmulețului, când toată lumea aplauda, tu plângeai.

 Te-ai îndreptat spre noi și ni te-ai aruncat în brațe: ,,Vă iubesc! Mami și tati, vă iubesc!” ”Și noi te iubim!”

Se făcuse ora 5 dimineața când s-a terminat petrecerea iar tu spuneai că nu ești obosită. Dar acasă, de cum te-ai urcat în pat ai adormit instantaneu. Te priveam și mi-am adus aminte de primii tăi ani din viață când îți pândeam somnul și îți ascultăm respirația.

Cât de frumos trecuseră .