Be Happy, femeie!

 

 Clasa a XII și anul poate cel mai greu după mine, dar nu și după tine, l-ai început în forță.

Ți-ai stabilit materiile pentru bacalaureat: matematica, româna și informatica.

Ai fi dorit să poți da economia, dar erai la profil real, la matematică-informatică, și așa ai ales informatica. Aveai media 10 la clasă, dar nu te auzisem niciodată că informatica ar fi pe placul tău, sau să o ridici în slăvi, așa cum făceai cu o materie care îți plăcea.

,,Dar tu știi informatică, bine, bine pentru bac?”, te-am întrebat. ,,Mă descurc”.

Nu era răspunsul pe care îl așteptam și ca să fie și mai bine, ai refuzat propunerea mea de a face pregătire în particular, atât la informatică cât și la română. „Am notițe foarte bune, ni se predă foarte bine și nu am nevoie de pregătire”, mi-ai spus.

Eu aș fi fost mult mai liniștită dacă ai fi făcut pregătire la ele, ca și cum acele ore

ar fi garantat și reușita la bac. Pe mine mă preocupa liniștirea mea iar tu știai ce știai, și ai refuzat. Rămânea pregătirea suplimentară doar la matematică, pe care o făceai și pentru bac și pentru facultate.

În privința facultății nu a fost ușor să te hotărăști. Ai selectat toate facultățile care aveau legătură cu economia și matematica, ai citit despre ele, ce se face acolo, ce se învață și ce poți să faci cu diploma respectivă. Și ai ales facultatea de Cibernetica din cadrul ASE-ul, din București. Apoi ai intrat pe toate forumurile și-ai conversat cu studenți sau absolvenți la Cibernetică, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă această facultate. Când ai fost convinsă că ai înțeles despre ce era vorba, ți-ai spus ”Cibernetica va fi!”.  Acolo se dădea examen la matematică și economie, deci ai mai adăugat o materia pe lista ta.

Noi ți-am ascultat planurile și nu te-am influențat deloc. Un lucru m-a bucurat, că nu era Clujul și asta nu pentru că ai uitat de dorința ta, nu, ci pentru că nu ai găsit o facultate cu multă economie de studiat.

După ce ne-ai spus hotărârea ta, abia atunci ți-am spus că eu te-aș fi văzut magistrat.

Erai o persoană cu multă logică, corectă, dreaptă și cu suflet, și cred că ai fi fost un bun magistrat. Te-ai uitat foarte mirată la mine, surprinsă de părerea mea, dar nu ai negat că ți s-ar potrivi. Ai spus doar atât: ,,E foarte multă muncă pentru a deveni un bun magistrat”. Și ai mai zis că sunt cam 8-9 ani de studiu. Prin clasa a X-a, ai spus o dată că te-ai gândi să dai la drept, dar a fost doar o frază rostită, așa, fără să mai in insiști. Iar acum spuneai de câtă muncă presupunea acea facultate, iar asta însemna că te documentaseși cât de puțin.

Dar era viitorul tău iar hotărârile trebuiau să fie tot ale tale.

Eu am început, pe lângă economie, să te ajut și cu româna. Mă ajutam de notițele tale de la clasă, de culegeri și de net pentru a face planuri de lecție, rezumate, caracterizări, încadrări de opere în curente literare, și tot ce putea să îți fie de folos.

În final au rezultat două dosare cu toate lecțiile, texte argumentative, caracterizări și demonstrațiile diferitelor opere. De informatica rămânea să te ocupi singură de ea, dacă nu doreai niciun ajutor, iar la matematică eram liniștită că făceai pregătire.

Învățai și asimilai noi cunoștințe într-un ritm alert și parcă fără efort. Nu făceai niciodată paradă cu ceea ce știai, ba din contra îți minimizai rezultatele.

Când se întâmpla ca tu faci mai bine la o lucrare dată la clasă decât un prieten/ă, îi spuneai: ,,Nu e mare lucru ce am făcut eu, am avut noroc” sau ,,Da, dar tu ai știut aia, și eu nu”.

La română de multe ori aveați de făcut unele proiecte în grup, iar atunci erai vocea care mobiliza, impunea termene limită și mergea pe ideea lucrului ,,acum și bine”. Dacă ți se cerea ajutorul, nu ezitai să îl dai și ceea ce mă mira  era răbdarea cu care explicai altora. 

  Mă miram, pentru că atunci când te rugăm să îmi explici și mie ceva, și de regulă era legat de calculator, mă expediai repede: ,,Faci așa, click aici, apoi iar și...gata”.  

 Mare lucru nu înțelegeam și doream mai multe explicații (,,De ce așa și nu așa?”), doream detalii. Iar alteori răbufneai: ”Mami! Tu crezi că eu am timp pentru toate prostiile tale!?” Și aveai dreptate, eu doream să mă înveți cum să pun subtitrarea la un film. Dar era și o parte bună în asta: învățam singură cum să fac și atunci mă lăudai: ,,Bravo, mami! Vezi că poți!”

M-ai rugat odată să dau un e-mail în numele tău. Nu am reușit. M-am înfuriat pe mine, am plâns de ciudă iar tu m-ai liniștit: ,,Lasă mami, că te învăț eu!” Și m-ai învățat.

 Aici era marea diferență dintre noi. Tot ce era nou pe mine mă speria, iar pe tine te fascina. Nu era obiect cumpărat în casă pe care să nu îl butonezi, să nu-i citești instrucțiunile pentru a vedea cum se folosește. Eu așteptam mereu să înțelegi tu cum se face și apoi mă învățai și  pe mine.

Trecuseră vremurile când eu te învățam, acum era rândul tău. Și m-ai învățat foarte multe.

Dar lucrul cel mai frumos pe care m-ai învățat, a fost să zâmbesc când eram supărată.

 Într-o zi nu mergea netul și eram supărată că nu pot vorbi cu Tati pe Skype. Tu îți făceai lecțiile, dar mă vedeai și mă simțeai. La un moment dat ai spus că iei o pauză și că lipsești pentru scurt timp de-acasă. Când te-ai întors aveai o felicitare pe care scria:

 ,,Netu` nu merge/ dar nu-i bai/ tati poa` să alerge să te pupe./ Așa că fii Happy High ! Dacă netu` nu merge, merge Andruța să-ți ia o felicitare. Haha ! Așa că : Be Happy, femeie!”