Faceți căutări pe acest blog

luni, 7 august 2023

de la mama natură

 

Ai terminat clasa a V-a cu premiul I și zece pe linie. La care s-au adăugat și alte premii: două mențiuni la română și matematică (concursul interjudețean de la Râmnicu Vâlcea), premiul II la olimpiada județeană de matematică, două mențiuni (informatică și concurs matematică)

Noi pluteam de fericire. Erai prima persoană, din familiile noastre, care participa la concursuri, lua premii și apărea în presa locală, alături de alți elevi, pentru rezultatele școlare obținute. Ne mândream, nu în sensul că ne dădeam mari, ci la modul de „ mulțumesc lui Dumnezeu de copilul pe care mi L-a dat”.

Pentru a participa la un concurs sau olimpiadă, oricât de bună erai la învățătură, aveai nevoie de pregătire suplimentară. Pentru că la ele nu te duceai numai cu materia predată la clasă. Eu te ajutam cât mă pricepeam, dar aveai nevoie de ajutorul unui profesor de specialitate. Așa ai început pregătirea de care aveai nevoie, la matematică.

Nu am ascuns nimănui că faci pregătire și spuneam asta când eram întrebată.

Aveam parte de replici: „al meu nu are nevoie de pregătire, singur își face lecțiile” sau ,,mi-a spus profesorul de la clasă: doamnă aveți o capacitate de copil, nu este tocilar ca alții”. Pricepeam apropourile. Inițial am încercat să le explic că tu nu aveai nevoie de pregătire suplimentară pentru școală, că doreai să faci mult mai mult, dar apoi am renunțat. Oricum își trăseseră propriile concluzii și nimic nu ar mai fi contat din ce aș fi spus.

Din acel moment am început să tac.

Dacă eram întrebată ”Ce face Andreea?”, răspundeam „bine” fără a da mai multe detalii. Țineam pentru noi bucuriile pe care ni le făceai și continuam să dăm și mai mare importanță pregătirii tale. Aveam în minte cuvintele pe care le spunea un profesor când eram la liceu: „Tovarăși elevi! Cine nu știe matematică, fizică, chimie și o limbă străină e analfabet modern.”

La acea vreme, am râs ca majoritatea colegilor mei, dar acum înțelegeam cât de adevărate și profunde erau. Mulți eram în aceste vremuri, acei analfabeți moderni. Și eu, una dintre ei. Îmi dădeam seama că la vremea mea nu am acordat atenție la foarte multe și acum îmi vedeam lipsurile. De exemplu: spuneam că știu o limbă străină-engleza, dar dacă se punea problema să port o conversație cu cineva în limba engleză, nu puteam, mă blocam și nu îmi găseam cuvintele. Deci nu știam engleza, aveam doar cunoștințe, poate puțin mai multe decât cele elementare, dar nu o știam.

Aveai să înțelegi că a fi bun în ceea ce aveai să faci și nu un mediocru, te va împlini pe tine ca om. Că, indiferent ce vei alege să faci, va trebui să o faci bine și cu multă responsabilitate, cu suflet și pentru suflet, să nu lași partea materială să pună stăpânire pe tine pentru a deveni un alt „șmecher și descurcăreț”, cuvinte auzite prea des în acele timpuri.

Parcă totul în jurul nostru se reducea la bani, la cât are cineva, ce își permite să cumpere, unde se plimbă, ce prieteni bogați are. Totul era valutat, iar dacă nu era scump nu era bun. Nu, tu nu aveai să ajungi așa, îmi promiteam.

În vacanța mare, în luna iulie, ai plecat în tabăra de engleză, de la Monteoru, iar după, am plecat împreună în concediu, la mare, dar acum am schimbat stațiunea noastră de suflet-Neptun și am mers în Mamaia. Pentru mine nu a fost o schimbare în bine, era aglomerație și mult prea multă agitație care mă obosea, dar ție ți-a plăcut.

Mie oricum nu-mi plăcea la soare și așteptam vremea în care aveai să pleci cu prietenii sau colegii în vacanță, fără noi. Dar mai era până atunci.

Acum nu mai aveam după noi jucăriile, găletușa cu lopățele sau alte „porcărioare”. Aveam nelipsitele role, schimbate anul acesta cu unele cu roți din silicon de care te bucurai: „Auzi cum se aude?! Liiin! Și prind mult mai multă viteză cu ele!”.

De regulă, îți luai un pantalon scurt de jeanși cu franjuri, o bluză până la buric, îți prindeai șmecherește o bandană pe cap și îți lăsai părul, lung, să fluture în vânt. Efectul dorit era să-ți scoți în evidență șuvițele blonde făcute recent. Erai o frumusețe. Înaltă, subțirică dar bine făcută, picioare lungi și frumoase iar contrastul bronzului cu îmbrăcămintea de culoare deschisă atrăgeau privirile. Noi oricum nu te scăpam din ochi. Ne așezam pe o bancă și te priveam.

Așa erai într-o zi, când, vine un tânăr la noi și ne prezintă oferta unui studio de fotomodeling-sau ceva de genul ăsta și ne întreabă dacă suntem de acord ca tu să faci câteva fotografii la ei la sediu.

Noi, încercam să-l refuzăm politicos și să nu ne arătăm neîncrederea și scepticismul în astfel de oferte. A plecat, dar nu înainte de a ne lăsa adresa și telefonul agenției.

Tu ai auzit toată discuția și nu vedeai de ce nu am fost de acord. Ne-ai tot bătut la cap să acceptăm, și am cedat. A rămas ca a doua zi să mergi cu Tati la sediul agenției.

Pentru noi era foarte clar că nu vom fi de acord cu nimic din ce ni s-ar propune, dar nu doream să ne arătăm rigizi în fața ta, ci că suntem deschiși la o discuție.

Iar discuția a fost mai mult axată pe semnarea unui contract cu multe, multe clauze, printre care deplasări la anumite prezentări sau ședințe foto, care puteau fi în timpul școlii. A fost mult mai ușor pentru Tati să refuze în fața ta motivând școala. Nu te-ai supărat.

Erai chiar mândră că ți se propusese așa ceva, și ai refuzat.

Fusese o vară foarte frumoasă pentru toți, dar era pe terminate și ne gândeam deja că urma clasa a VI-a, cu alte noutăți și mult mai multă muncă. Mă gândeam la șuvițele blonde făcute, la ce vor spune profesorii dar alungam gândul pe motiv că părul cuiva nu are nicio legătură cu cartea.

Discutasem amândouă și situația în care ar trebui să le vopsim.

Ți-ai strâns părul într-o codiță pentru a nu se vedea prea mult, și a fost în regulă. Câteva mici apropo-uri de la o profesoară nu ți-au stricat bucuria de a le avea.

Îți plăcea contrastul dintre ele și pielea bronzată.

Oricum aveai un bronz care se menținea tot anul și de care spuneai că e ,,de la mama natură”.

rămâi aproape

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu