Mă gândeam cum să îți umpli timpul liber și ți-am propus să faci un sport - volei, handbal sau orice altceva, numai sport să fie. Nu ai vrut, pe motiv că nu-ți place. Acel „nu îmi place”, nu îl luam ad litteram. Tu spuneai ”îmi place” numai atunci când ceea ce făceai îți reușea foarte bine, iar sportul, spuneai că nu e de tine, că a face ceva ce îți plăcea însemna să îl faci foarte bine și nu să-l faci doar pentru a fi făcut.
Îți plăcea să dansezi și aveai nostalgia puținelor ore de balet făcute pe când erai la cămin iar la școală, ai început să faci dans sportiv și ți-a plăcut. Mai ales, că la un concurs, echipa voastră a fost acolo, în top, cu medalie.
În casă dansai aproape tot timpul, ascultai muzică de toate genurile și-ți plăcea să cânți. Cu căștile în urechi, orice pas făcut era în ritm de dans. Glumeam pe seama ta, și-ți aduceam aminte că de mititică ți-ai arătat talentele, și cum, într-o tabără la munte, ai luat premiul I pentru cel mai bun solist.
Era perioada manelelor și le ascultai tot timpul. Cred că le știai pe toate.
Dacă ai fi ascultat cu căștile la urechi nu ar fi fost nicio problemă. Dar nu. Dădeai televizorul tare, știai toate versurile și țineai morțiș să mi le cânți și mie și vecinilor. Îmi spuneam că e o altă etapă din viață, că va trece, dar uneori era mult prea mult și îmi doream sa treacă cât mai repede. Nu că am ceva cu un gen anume de muzică, nu, eu rar ascultam muzică, iar atunci o preferam în surdină, să fie acolo, dar să nu îmi domine spațiul. Muzica tare îmi dă agitație, nervozitate și nicidecum plăcere.
Într-una din zile când muzica mai mult îți spărgea timpanele iar tu dansai de parcă nimic nu conta în jurul tău, m-am dus furioasă și am închis-o. Te-am certat și ți-am reproșat că deranjezi vecinii. Mi-ai replicat că ești în casa ta, că ești liberă să faci ce vrei, și că pe vecini nu ar trebui să îi intereseze ce faci tu, cum nici pe tine nu te interesează ce fac ei. Puneai problema într-un mod simplist și egoist, și te puneai pe tine pe primul loc.
Da, aveai dreptate că erai în casa ta, dar asta nu îți dădea dreptul de a deranja pe altul, aflat tot în casa lui. Trebuia să înveți că libertatea ta se întinde până acolo unde nu atinge libertatea altcuiva.
Ție îți plăcea să dormi în liniște, să nu îți tulbure nimeni somnul și să te trezești târziu. Ți-am adus aminte de dățile când te-au deranjat zgomotele de la vecini și claxoanele de afară, cum te-ai trezit nervoasă și supărată și mult timp nu ți-a intrat nimeni în voie pe motiv că „mi-au stricat ziua”.
Nu ai comentat, dar ai folosit mult mai des căștile pentru a asculta muzica. Era iar liniște în casă.
Dar asta dura până venea Tati acasă și atunci aveai un aliat- amândoi ascultați muzica tare, dar genuri diferite. Luase un sistem audio, cu 5 boxe și era ca la discotecă cu amândoi. Vă antrenați unul pe celălalt, iar când apăream eu, și bineînțeles că doream să fie dată muzica mai încet, tu spuneai: „Las-o Tati, că e bombardată azi!”
Așa aveați să îmi spuneți ori de câte ori nu intram în jocul vostru, nu reacționam la o glumă sau vă puneam limite: bombardata.
Amândoi aveați un fel al vostru de-a glumi, aproape tot timpul, încât nu mai realizam când vorbeați serios. Și ce serioasă erai când erai mitică!
DE CE OARE ?...30 august 2004
De ce oare doare mult
Când ești singur pe pământ?
De ce oare/doare tare?
De ce oare doare-atunci
Când te-apuci singur să plângi
Și nu ai pe cineva
Să-ți înțeleagă durerea?
Un pământ este o floare
Pentru Universul mare.
Dar o floare pentru tine
E-un motiv de bucurie.
Dar când floarea se usucă
Și-ntristarea te apucă
Iar în mintea ta răsare
Doar o simplă întrebare : De ce oare ?
De ce oare avem lacrimi ?
De ce oare plângem mult ?
De ce oare nu ne-ntoarcem
La o vreme de demult ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu