Mai bine lăsăm viața pe tron

 

Trecut sau prezent

Ideea de a păstra în mintea ta tot ce a fost frumos și drag, este ideea vieții. Mulți oameni zic că dacă noi trăim în viitor, nu are rost să mai privim înapoi, în trecut. Dar tot atât de mulți spun că prezentul și viitorul nostru există datorită trecutului, astfel în albumul vieții trebuie să păstrăm și clipele unice din tot ce s-a întâmplat.

   Anotimpurile sunt elementele care fac legătura între ce este și ceea ce a fost, pentru că în fiecare an, aceleași anotimpuri ne povestesc prin șuierul vântului, prin razele soarelui, prin cântecul păsărelelor sau prin zborul fulgilor de nea, clipele mărețe din cumpăna triumfurilor.

Astfel trecutul e prezent mereu lângă noi, dar timpul se scurge atât de repede și nu vede ce lasă în urmă, nici că există în prezent...nu poate întoarce capul, ci privește doar înainte în viitor.

Se spune că demult, pe tronul vieții ar fi fost trecutul, dar gândindu-se numai la ce se va întâmpla, nu avea timp pentru poporul său și astfel a fost detronat de către anotimpuri.

Acestea, melancolice, trăiau de pe urma trecutului, visând numai la frumusețile trecute și neobservându-le pe cele prezente. Din acest motiv au fost și ele detronate, dar acum nu mai avea cine să urce pe tron. Oamenii se gândeau dacă să accepte ideea de viitor sau de trecut. Dar un înțelept atunci le zise: Mai bine lăsăm viața pe tron, să ne conducă ea la nevoi în viitor și la plăceri în trecut. Mai bine lăsăm clipa să trăiască alături de noi, căci ceea ce a fost, a dat naștere la ceea ce este, și ceea ce este va da naștere la ceea ce va fi.

   De atunci, noi trăim în prezent, dar suntem influențați de trecut, iar viitorul e influențat de noi, ca lanțul vieții: a timpului și a anotimpurilor.

Creația adevărului

A inventa este a descoperi.

A descoperi este a căuta.

A căuta este, simplu, a visa.

În visare se ascunde totul: creația, limitele poetice, mirajul.

De fapt limitele poetice sunt încă necunoscute, încă neaflate, deoarece acestea sunt ca o efigie rece, plutitoare, care dispare de fiecare dată când te crezi mai aproape de ea.

Încrederea în creație este ca încrederea în adevăr, căci adevărul e de necontestat.

Când se va scurge nisipul din clepsidra vieții, va rămâne cel din clepsidra creației, acela care niciodată nu va fi aspirat de vânt. Rămâne creația ca un album cu amintiri, peste secole, un album al cărui mister nu se va afla niciodată.

Visezi de două ori, creezi o dată, căci ce ai descoperit nu vei mai descoperi încă o dată. În fiecare an cheia creație se afundă tot mai mult în abisul minții, dar darul de a o găsi este darul ascuns de a visa.

Creația e poezie, poezia e sentimentul, sentimentul e cuvântul.

Astfel într-un cuvânt scris din suflet, se poate afla tot : tristețe, îngândurare, iubire.

Pare ușor a iubi,

Pare ușor a scrie

Pare ușor a face poezie.

Mai ușor e a visa

dar mai greu e a crea.

     ANDREEA -2005