Plecăm, dar nu va părăsim!

 

„Dragă Andreea Georgiana,

Suntem convinși că, elevă în Focșani fiind, ai auzit de noi! Ceea ce nu știi încă e că și noi am auzit de tine! Și nu întâmplător! Datorită rezultatelor tale foarte bune la învățătură, te afli printre cei pe care îi așteptăm cu nerăbdare să ne devină elevi!”- așa începea scrisoarea pe care ai primit-o de la Colegiul Național Unirea, renumit atât în oraș cât și în țară pentru performanțele elevilor și profesorilor săi.

Dorința ta era ca să urmezi acest colegiu și nu altul, pentru că doreai să înveți matematica cu un anumit profesor de-acolo, și nu altul, iar pentru a intra, aveai nevoie de o medie foarte mare la examenul de capacitate. Noi nu te-am influențat în decizia luată, ți-am spus doar atât: „Dacă vrei să îți fie mai ușor, du-te la Liceul X dar dacă vrei să înveți pe rupte du-te la Unirea.” „Mă duc la Unirea că vreau să fac matematică!”, a fost răspunsul tău.

Și eu și Tati absolvisem la Unirea iar tu spuneai că vom fi o familie de uniriști.

Timpul trebuia foarte bine gestionat anul acesta și te-ai concentrat mai mult pe materiile pentru examen. Ai participat numai la concursuri locale, pentru a evita deplasările. În luna ianuarie, la Concursul interjudețean de matematică-Unirea, ai luat mențiune. Apoi au urmat olimpiadele județene. La matematică, ai luat prima mențiune (erai a patra pe listă-se acorda un singur premiu pentru fiecare loc) iar la geografie, unde te-ai dus pentru că o învățai pentru capacitate, ai luat premiul I și urma să te duci pentru prima dată  la o olimpiadă națională.

Ți-ai fi dorit ca acest vis să ți se îndeplinească la matematică, dar acum recunoșteai deschis că alți băieți erau mult mai buni decât tine. Tu erai singura fată din grupul de elevi care participa de regulă la aceste concursuri.

În perioada 15-20 aprilie, ai fost la Brașov, la națională. Ai luat mențiune la olimpiada națională de geografie, și ai fost singura elevă din Vrancea care a luat atunci un premiu. Iar pentru școala generală, premiul a fost cu atât mai important cu cât de mulți ani niciun elev nu mai luase un premiu. Acum o făcuseși tu. Câștigaseși un bine meritat premiu dar greul încă nu trecuse și nu ai micșorat ritmul. Mai erau testele naționale.

În ziua în care s-a încheiat oficial școala generală, într-o atmosferă plină de emoții atât pentru noi părinții cât și pentru voi, elevii, la Teatrul Municipal din oraș, a fost festivitatea de premiere. Terminai clasele V-VIII, cu nota 10 pe linie, și premiul I în toți anii.

Fiecare elev care primea un premiu era strigat și urca pe scenă, în aplauzele sălii. Ai început și tu să urci pe scenă de multe, multe ori. Pentru toate concursurile la care tu participaseși de-a lungul anilor, veneau una după alta diplome din partea școlii. Apoi au urmat cele mai importante: diplomă pentru Premiul I la terminarea clasei a VIII-a, Diploma Longman pentru rezultate la limba engleză, și cea care reunea toți anii tăi de muncă, Diploma de excelență, șefă de promoție 2006.

Era un moment pe care nu visasem niciodată că îl voi trăi, dar era adevărat. Nici măcar nu mi l-am imaginat.  Mă uitam la tine cum te pregăteai să vorbești în fața întregii săli, ca șefă de promoție. Aveai emoții. Nu știu câți au văzut asta dar eu ți-am simțit emoția în glas atunci când ai început să vorbești. Te priveam și încercam să-mi liniștesc lacrimile.

Acolo pe scenă erai tu, copilul meu!

Citeai câte o frază, apoi priveai publicul. Comunicai cu el din priviri și foloseai tonalitatea și intonația pentru a marca anumite idei. Realizam că îți plăcea să vorbești în fața unui public. Era prima dată când o făceai, și îți plăcea.

„Stimați dascăli, iubiți părinți, dragi colegi,

A sosit acum momentul când ne dăm seama ce am realizat alături de dumneavoastră, când ne dăm seama câte ne-ați învățat. Ne-ați învățat să vrem, ne-ați învățat că putem obține tot ce ne dorim cu multă voință și cu multă muncă. Ne-ați învățat să prețuim învățătura. Mărturisim: a fost bine cât timp ne-ați ajutat, ne va fi bine cât ne veți mai ajuta.

 Sperăm să rămânem mereu generația 2002-2006 triumfătoare, și în niciun caz delăsătoare. Vrem acum să lăsăm în locul orelor cu gălăgie o amintire plăcută. Pentru aceasta, trebuie doar să vrem să nu uităm clipele petrecute în Școala nr.10, trebuie doar să vreți să nu uitați câte ne-ați învățat, să nu uitați că ați fost și sunteți pentru noi modele demne de urmat.

Să vă amintiți mereu că dincolo de țărmul gândirii, sub un cer implacabil, gol, sunt roadele muncii dumneavoastră. Suntem noi!

 Părem a suferi de o sete cronică, imemorială, că o boală pe care ploile o tămăduiesc numai temporar.

 Plecăm, dar nu va părăsim! Plecăm pe drumul pe care dumneavoastră ni l-ați arătat, plecăm din băncile școlii, dar rămânem în inimile dumneavoastră.

 Nu ne veți mai găsi cu privirea în clasele noastre, dar ne veți găsi de-acum cu gândul, în sufletele dumneavoastră.

 Și, deși bine știți că "modestia șade bine tânărului", noi vă spunem: „Dați-ne un punct de sprijin și vom pune pământul în mișcare" - Arhimede.

 Vă mulțumim!”

În sală, colegii îți scandau numele în aplauzele întregii săli.

Apoi clasa voastră a avut și un mic program artistic în care voi, elevii ați dat diplome profesorilor dar și între voi, diplome cu fel de fel de glumițe, gafe și alte momente amuzante trăite în acești ani de școală. Tu ai primit diploma ,,Ușa de la F-dușmanul meu de moarte”, pentru că în clasa a IV-a ai intrat direct în ușa clasei, care era închisă. Când a venit rândul doamnei voastre învățătoare să-i dați diploma, tu ai fost cea care a improvizat rapid un mic discurs și ai spus că este ,,cea care a pus temelia cunoștințelor noastre fără de care totul ar fi fost în zadar și a știut să ne arate drumul din pădurea fără lumină”.

Parcă ieri erai în clasa I iar azi terminai clasa a VIII-a. Parcă ieri îți prindeam părul în două codițe, la care prindeam două fundițe albe, mari, iar azi îl purtai lăsat pe spate, cu eleganța și cochetăria care începea să-și pună amprenta pe ființa ta.

Poate părea că a fost un drum lung până acum, dacă e să-i luăm ca număr de ani, dar pentru mine au trecut repede, prea repede. Dar au fost ani buni, cu multe, multe bucurii.