Se apropia ziua examenului

 

Cu cât se apropia ziua examenului cu atât aveai mai multe emoții. Erai agitată și nervoasă.

Încercam să nu te deranjez cu nimic dar nici să nu-ți fac favoruri că te enervam mai tare. Dacă mă ofeream să te ajut, spuneai ”Pot și eu!”, așa că am renunțat. Încercam să mă port cât mai normal. Cu o zi înainte de examene, te-am oprit de la repetat materia. Era suficient. Ziua aceea trebuia să fie pentru relaxare, în orice fel ai fi dorit. 

Ai plecat singură la examen, și spuneai că nu ești un copil pe care să-l ducă mama de mână.

Înainte de a ieși din casă, pe hol, în fața ușii te-am luat în brațe, te-am pupat și ți-am zis cuvintele care te-au însoțit mereu: ,,Te duci și o să vezi că o să faci tot, pentru că tu știi tot!”, ,,Așa zici tu, mami?!”, era replica ta de fiecare dată. ”Așa zic eu!”. Era îndemnul pe care îl așteptai din partea mea. Nu îl cereai dar îl așteptai.

Nu ai dorit nici măcar să te aștept la ieșire din examen. Eu aș fi vrut, dar ți-am respectat dorința.

 Acasă, în bucătărie, am butonat televizorul cu speranța că voi auzi o știre despre examen, am băut cafele fără număr și am fumat necontrolat. Îți știam punctele tari și cele mai puțin tari, ce îți plăcea și ce nu, și mă rugăm să îți pice ceva pe placul tău. De obicei dacă era ceva ce nu îți plăcea sau nu stăpâneai foarte bine, cam acela îți pica. Încercam să nu fiu încordată pentru că aveam credința că îți transmit starea mea. Mă uitam la ceas și îmi ziceam: „Acum au venit subiectele. Acum Andru' le citește”. Începeam să simt o liniștire-n suflet și mi-o traduceam: ,,Știe să le facă!” Telefonul era lângă mine, mă uitam la el și așteptam să suni.

Când ai sunat, din vocea ta ți-am simțit mulțumirea. „Cum a fost?” ,,Bine”, ai replicat.

Nu spuneai niciodată ”foarte bine!” și nici nu doreai să vorbești prea mult până nu vedeai baremul de corectură; uneori și până se afișau rezultatele, și nici acum nu ai făcut altfel.

Ai venit direct acasă, dar mai întâi te-ai verificat cu Andrei, întotdeauna făceați așa pentru că vă bazați pe ce spunea celălalt. Așa s-au derulat toate cele trei zile de examen.

Te-am întrebat odată cum reacționezi în față subiectelor și mi-ai explicat: ,,Mă uit pe ele, apoi îmi spun: p-ăsta îl știu, p-ăsta îl știu, ăsta e ușor, ăsta e mai greu și mă apuc de ele dar îl las pe cel mai greu la urmă”.

În ziua în care așteptam să se dea rezultatele, am plecat împreună la școală. Puteai să spui orice, nimic nu m-ar fi oprit să nu merg și eu. A început așteptarea. Au apărut primele liste cu rezultatele. Erai acolo, în față, îngrămădindu-te să le vezi printre primii. Eu eram undeva în spatele mulțimii. Erau listele la geografie și matematică. Aveai notele: 10 și 10. Bucurie maximă. Rezultatele la română se lăsau așteptate. Apar listele, dar nu erau complete, ci aveau doar o parte din rezultatele candidaților și tu nu erai acolo. Urmau să vină si celelalte liste de la inspectorat, iar noi simțeam că nu mai avem nici răbdare nici putere să mai așteptăm. Timpul trecea foarte greu, cel puțin pentru noi care încă nu știam rezultatul. Habar n-am cine a avut minunata idee de a afișa pe bucăți, dar eu o găseam a fi cea mai proastă idee posibilă. S-au jucat cu sufletele voastre. Când le-ar fi avut pe toate, atunci trebuiau să le afișeze, și nu pe rând.

Într-un final vin și acestea, și vedem nota: 9.85. Tu ai fost și nu prea încântată. În sufletul tău te așteptai la nota 10, dar a fost undeva o chichiță la un subiect de gramatică care te-a păcălit. Te uitaseși pe barem și știai că nu e posibil zece, dar cred că îl așteptai.

Erau rezultate extraordinare și trebuia și tu să vezi asta. Aveai o medie la testele naționale de 9.95 și 10 media anilor, și intrai la liceu cu media 9.97. În ierarhia pe județ erai a treia medie. Aveai în față un 10, doi de 9.98 si apoi erai tu, cu 9.97.

Abia acasă ți-ai manifestat bucuria, săreai, strigai și țipai. Săreai într-una și părea că ți se oprește respirația de-atâta bucurie ți a trebuit să te opresc, să o iei mai ușor. Așa te manifestai în momentele tale de maximă bucurie. Dacă de față cu alții erai reținută, acasă erai de neoprit.

Era prima ta victorie necesară în drumul care ți se deschidea de acum înainte și ai sărbătorit-o pentru prima dată la o discotecă. Meritai!

A urmat apoi completarea fișelor de înscriere la liceu pentru repartizarea computerizată. Ai avut o singură opțiune: Colegiul Național Unirea, și nu aveam nicio emoție că nu intrai acolo.