Când doreai foarte mult să mă convingi de ceva și începeai cu: „îți jur că..”, te opream și-ți spuneam că este suficient cuvântul tău pentru mine și voi ține cont de el atâta timp cât am încredere în el: „Cuvântul tău trebuie să valoreze ceva, iar dacă nu va valora va fi numai din cauza ta”. Fiecare om se naște cu o anumită personalitate, pe care în timp și-o cultivă sau și-o reprimă. Tu ți-ai cultivat-o, după noi, foarte bine.
Eu am fost mai reținută în privința laudelor dar asta nu însemna că nu-ți recunoșteam meritele, sau nu-ți vedeam limitele. Îți spuneam că nu ești încrezut dacă îți știi adevărata valoare și ți-o recunoști, nu încerci să o diminuezi în față altora dar nici nu faci paradă cu ea. Ești doar conștient de ea și ai încredere în tine.
Când te raportai la vreun coleg, la ce notă a luat în raport cu tine, sau comparai fapta ta cu a altuia și spuneai -,,da cutare așa a făcut/ așa face/ mama lui așa îi face” te opream, pentru că nu mă interesau ce făceau alții, nu eram mama lor și nu eram responsabilă de viața lor. Doar de a ta.
Doream să îți accepți nota sau lauda/ne-lauda profesorului în raport cu ce ai făcut tu, și nu cu alte persoane.
,,După tine, crezi că meritai mai mult?”, te întrebam, de regulă, după vreun concurs.
Stăteai, te gândeai și dacă îți dădeai seama că ai greșit undeva, recunoșteai. Uneori spuneai:
„Meritam mai mult!”, și erai convinsă de asta.
La școală era perioada cea mai încărcată a anului, a olimpiadelor județene și te pregăteai intens la română și matematică. Te-ai dus la amândouă și ai cunoscut gustul dulce al succesului: locul I la matematică și locul II la româna. Erai în culmea fericirii. Primeai laude și felicitări de la profesori, colegi, prieteni, îți apărea numele în ziarele locale, și te încântau peste măsură. Ți se punea întrebarea: „Cum se împacă matematica cu româna?”, iar tu răspundeai simplu „Bine!”.
În scurt timp, ai luat un nou premiu, al III-lea, tot la matematică și începeai să îți ocupi un loc între cei mai buni elevi din județ. Te vedeam că îți plăcea. Erau momentele tale de glorie.
Încercam să te mai temperez și-ți spuneam că e greu să ajungi printre primii, dar mai greu e să te menții acolo. Toată lumea te felicita, mai puțin prietena ta. Mi-ai spus asta ca pe un fapt divers, ca și cum nu era mare lucru, dar eu știam că te durea și nu doreai să arăți. Câteodată erai ca un struț, care își propunea să nu vadă și să nu audă ceva dacă nu dorea asta.
Tot în acea perioadă ți-ai ales o nouă profesie: „Mă fac profesoară de matematică!”
Îți alegeai o nouă profesie în funcție de ce trăiai. Dar acum erai destul de mare și puteam să discutăm mai mult. Știam că îți place matematica, dar parcă nu aș fi dorit pentru tine să faci asta. În mintea ta era că vei învăța alți copii așa cum și tu erai învățată, că vor urma premii și felicitări, că totul va fi roz și frumos. Erai încântată de doamna ta frumoasă și elegantă care te învăța și îți doreai să fii ca ea. Era modelul tău.
Ți-am spus că poți fi profesor și la țară, nu obligatoriu la oraș. Nu ți-ai schimbat părerea: „Și ce? Acolo nu trebuie să se învețe matematică?” apoi am discutat de salariile mici iar când mi-ai spus „fac meditații” mi-am dat seama că puneam total greșit problema. În dorința mea de a-ți prezenta cum stă situația cu profesorii, mă duceam în direcția în care îți sugeram că banii sunt importanți și nu asta doream să înțelegi. Eu doream să înțelegi că e mult mai important ca ceea ce faci să faci din plăcere și pentru că vrei, să fii cât mai bun în ceea ce faci, să faci cu suflet și din suflet și că da, aveai dreptate, poți face și bani dar tot din pasiune și dedicație vor veni.
La sfârșitul discuției, tu erai încântată că ai avut dreptate, în felul tău, iar eu conștientă că trebuia să fiu mult mai clară când discutam ceva.
Începeai să pui întrebări foarte direct și îți spuneai părerea scurt și fără ocolișuri- „verde-în față” cum aveai să te cataloghezi, iar eu trebuia să renunț a mai căuta explicații adecvate unei anumite vârste, să renunț la înflorituri sau omisiuni pe motivul că încă nu e timpul.
Era timpul să discutăm ca de la egal la egal.
rămâi aproape
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu