friends 4ever

 

Te schimbai și vedeam. Gândeai mai profund, câteodată prea mult pentru mine.

Când erai mai mică și mi se părea că ai vorbit fără să și gândești prea mult, îți spuneam: ”Ai un cap de umeri! Folosește-l!”. Acum nu mai era valabil.

Aveai trăiri intense față de tot ce te înconjura. Nu puteam niciodată să îți ascundem dacă eram supărați sau dacă aveam vreo problemă, pentru că simțeai: ”Ceva nu e în regulă!”, ne spuneai.

Noi încercam să ascundem de tine dacă era ceva, dar tu ne certai: ”Eu nu fac parte din casa asta?!”

Te afecta ce se întâmpla în jurul tău, chiar dacă nu participai efectiv.

Realizam că nu era schimbare ceea ce observam la tine: erai același copil bun, cum ai fost dintotdeauna, care acum se dezvolta și evolua. Ținea de noi să te lăsăm să crești în continuare, să te ajutăm să te dezvolți și nu să-ți tăiem aripile.

 „Viața e ca o minune/Nu poți s-o-nțelegi/Ea dispare în umbra noastră/Niciodată n-o mai vezi.”- ai scris într-o zi.

Aveai imaginație, erai creativă și alții ar fi putut credea că te-ai inspirat de undeva, din cărți sau de pe net. Cu cititul stăteam așa cum stăteam, iar net nu aveam. Când ai terminat clasa a VIII-a, abia atunci am instalat net. Nu vedeam de ce ar fi necesar acum, la vârsta asta, nu vedeam cu te-ar fi ajutat. Știam că îți dorești, cei mai mulți dintre colegii tăi aveau, dar nu îi vedeam utilitatea la aceasta vârstă. Aveai calculator din clasa I, cu tot felul de programe și aplicații, inclusiv jocuri de tot felul, pe care nu le-ai jucat vreodată. Considerai joaca pe el o pierdere de timp, nu ți-a plăcut și nici noi nu te-am încurajat. Îți cumpăram orice fel de culegere aveai nevoie, orice carte ajutătoare, așa că de ce ai fi avut nevoie de net? Iar socializarea doream să o faci cu persoane pe care le cunoșteam sau cel puțin puteam să ajung să le cunosc. Și să o faci în viața reală, afară la joacă, la plimbare și nu în fața unui calculator.

Îmi plăceau povestirile tale, când veneai acasă, din care aflam ”cine pe cine place”, inclusiv tu, și nu aveai nicio reținere de a ne spune ce gândeai sau simțeai.

Tu îl plăceai pe Andrei, ”concurența”, așa îl numeai, pentru că aveați aceeași pasiune, matematica, și nu era concurs sau olimpiadă la care să nu fiți împreună. Concurența voastră nu a presupus rivalitate, ci mai degrabă cooperare, colaborare, sfătuire și acceptare. Voi chiar vă bucurați când celălalt lua un premiu. Înaintea unui concurs vă urați baftă și succes, iar după, vă sfătuiați cum ați făcut, vă găseați greșelile, acolo unde erau și puneați mare preț pe părerea fiecăruia dintre voi, fără a simți nevoia ca vreunul să se arate atotștiutor.

Pentru tine, verificarea unei lucrări nu însemna să te uiți pe vreun caiet, ci să vorbești cu Andrei, și abia apoi erai sau nu mulțumită.

Iar din această concurență a voastră s-a născut o prietenie, durabilă peste ani.

În mapa albastră și-au găsit locul toate bilețelele și felicitările primite de la Andrei: „friends 4ever”, ți-a scris în unul.

Ai început să vii acasă cu câte un oracol pentru a-l completa, și mă miram că încă mai există așa ceva: într-un caiet, proprietarul lui scria pe fiecare foaie o întrebare, și cei la care ajungea caietul, răspundeau la ele.

Era mai mult un mod de a vedea negru pe alb, cine pe cine place, pentru că majoritatea întrebările cam asta viza: Cine îți place? Și de ce? Ce părere ai despre stăpâna/stăpânul oracolului? Astfel de caiete circulau și pe vremea copilăriei noastre și nimeni nu lua în serios întrebările din el. Nu știu cum le-ai luat tu.

Aveai și tu unul, pe care la vremea respectivă nu l-am deschis. Era tot acolo în biroul tău, la vedere, și puteam să o fac oricând, dar nu mi-am dorit.

Citesc acum în el că-ți plăcea la acea vreme un băiat, la fel ca alte trei fete, că nu plăceai anumite colege și colegi de clasă, că definiția sărutului, pentru tine, era ,,lipirea buzelor unui băiat de ale unei fete ( în cele mai multe situații)” iar fata, o considerai, „un înger pe pământ. Vezi să nu...”  

 

CLIPA.

Viața e ca o minune

Nu poți s-o-nțelegi

Ea dispare în umbra noastră

Niciodată n-o mai vezi.

Doar o dată poți trăi clipa tinereții

Doar o dată poți gusta amarul bătrâneții.

Momentul e unic.

Momentul e clipa....și una e clipa în viață.

Atunci când trăiești

Trăirea-i minune

Minunea-i o clipă măreață.