Gata cu joaca! Acum trecem la lucruri serioase.

 

Ai dorit să nu te mai aștept, la terminarea orelor, în fața școlii, ci să vii împreună cu colegii, pe jos, până acasă. Spuneai că ești mare acum și știi să te descurci. Cu teamă în suflet, te-am lăsat. Aveam înțelegerea să mă suni când ieșeai de la școală, să mă suni dacă te oprești pe undeva, la cofetărie sau în alt loc, iar eu calculam cam cât ți-ar lua drumul până acasă, și așteptam să îți aud pașii pe scara blocului. Aveai de trecut două intersecții, semaforizate dar foarte circulate. Știam că erai atentă, teoria - cum și când se trece strada - o știai perfect, urma să o aplici acum, singură, fără mine.

Dar când ajungeai, nimic nu mai conta la vederea bucuriei de pe fața ta. Și începeai să povestești ce ai făcut tot drumul, pas cu pas: cât ați mai râs și glumit, ce ați văzut, cine a căzut, cine cu cine s-a supărat sau împăcat, tot, tot, tot. Nu îți mai tăcea gurița.

O dată, împreună cu alte colege, ați făcut-o pe reporterul. Ca microfon ați folosit un pix sau un stilou, și puneați întrebări oamenilor pe stradă. Unii au răspuns, alții nu. Nu ai avut teama că ai fi putut fi repezită, și nu vedeai de ce ar refuza atâta timp cât tu întrebai respectuos: ”Cum vi se pare această zi de primăvară?”.

În altă zi, v-ați oprit la un fast-food. Știai că nu sunt de acord să mănânci ceva pe drumul spre casă, pentru că eu te așteptam cu masa pusă. Ai mâncat, acasă nu ai mai avut poftă de mâncare, dar supărarea ta, cea mai mare a fost când ai observat că nu mai aveai ursulețul de pluș, pe care îl luaseși dimineață cu tine la școală. Ai început să plângă și să te vaiți. Așezată pe parchet, în genunchi, strigai: ”Ursulețul meu! Ursulețul meu!”. Te-ai liniștit când am fost de acord să-l căutăm. Am refăcut traseul pas cu pas, minut cu minut, și când am fost sigure că am eliminat locurile în care nu se putea să fie, am sunat la fast-food. Acolo era și a doua zi l-am recuperat.

Încă din clasa I ți-ai luat câte o jucărie în ghiozdan, la școală. Spuneai că te uiți la ea din când în când, o bagi repede în bancă iar doamna nu te vede.

Mă întrebam uneori dacă vei renunța vreodată la jucăriile de pluș dar nu doream să renunți vreodată să te joci. Pentru că ție îți plăcea să te joci.

Până și lecțiile le făceai într-un mod așa de firesc și ușor, ca și cum te jucai. Numai că era o joacă serioasă. Când treceai de la una la alta, spuneai: „Gata cu joaca! Acum trecem la lucruri serioase.” Sau: „Gluma e glumă, gata, acum la treabă!”.

 

rămâi aproape