De pat, de ușă, de perete!

 

Ți-a  plăcut mereu să primești cadouri și să mergi la cumpărături, indiferent de ce vârstă aveai. Era suficient să spun „azi mergem la cumpărături” și spuneai ,,da” de fiecare dată. Nu conta ce am fi luat atâta timp cât îți cumpăram și ție ceva, iar tu aveai grijă să se întâmple.

Mica ”șantajistă” din tine  începea cu: ”Ce mi-aș dori și euuu!” sau ”Dar altădată poți?”, ”Niciooodatăăă n-am avut/mâncat așa ceva!” Te uitai fix la mine,  iar dacă vedeai că nu schițez niciun gest că l-aș cumpăra, îl puneai la loc pe raft și  reveneai cu o figură bosumflată și resemnată. Atunci cedam. De multe ori te bănuiam că tu de fapt știai că o să cedez dacă te supărai.

Iar dacă scopul nostru era să cumpărăm un cadou cuiva, cu atât mai bine pentru tine. Cumpăram ,,la dublu”, altfel nu dădeai cadoul respectiv.

De ziua Roxanei (verișoara ta, cu doi ani mai mare)  am cumpărat două fuste de blugi, aceeași culoare, același model dar mărimi diferite; nu trebuia să fie nicio diferență între ele, ai fi observat-o imediat. Când am încercat să cumpăr numai una, ai spus clar că nu i-o dai- așa am inaugurat cumpăratul la dublu de ziua cuiva.

La noi în familie zilele de naștere ale voastre, ale copiilor, erau pentru copii și cu copii, adulții veneau, stăteau un pic și plecau. Era doar petrecerea voastră. Așa am făcut și atunci. Eu am stat cât am băut o cafea și am plecat, nu înainte de a-i ura nervi tari și multă răbdare Nicoletei, sora mea. Avea casa plină de copii, muzica la maxim și care mai de care dintre voi dorea mereu câte ceva. Tu ai rămas, urmând să te aducă seara acasă. Când ai venit, te-am întrebat: ”Cum a fost?”  ”Păăăăiii, m-am  lovit!”  ” Cum așa?” „Uite așa: ei mă împingeau, eu mă loveam!” ”Cum te loveai?” ”De pat, de ușă, de perete!”

La prima vedere părea că se dăduse o adevărată bătălie acolo, dat tu nu erai supărată. Trebuia să aflu amănunte. Când le-am aflat, am zâmbit: a fost o bătaie cu perne între cei mai mari, iar tu, fiind cea mai mică, te încurcai prin picioarele lor, iar ei te protejau și te dădeau într-o parte. Tu te dezechilibrai, ajungeai lângă pat, lângă ușă sau perete dar se mai întâmpla să te și lovești.

La acea vârstă, când povesteai ceva, o făceai într-un mod foarte serios, ca și cum era ceva de importanță vitală, iar cine nu era obișnuit cu acest mod al tău de a vorbi, putea trage repede concluzia greșită. Acolo fusese doar o joacă de copii.

Replicile tale din copilărie au rămas proverbiale pentru noi. De câte ori se întâmpla să avem vreo vânătaie la vedere, undeva pe corp, și eram întrebați unde ne-am lovit, răspunsul era: ”De pat, de ușă, de perete!” Iar dacă se întâmpla să auzim pe cineva că sughiță, îi spuneam: ”Două guri de voctă și mai multe guri de vin!”

Tot la o zi onomastică, de data asta a unui adult, ai prins momentul când nu era nimeni la masa festivă și ai golit din pahare. Nu mult dar suficient cât să începi să sughiți. Te-am întrebat ce ai băut. Ai răspuns clar și rar: ”Două guri de voctă și mai multe guri de vin! Hâc!”

Întotdeauna ai fost de o sinceritate debordantă. Spuneai exact așa cum s-a întâmplat, nu ascundeai nimic iar dacă te plângeai de ceva, însemna că undeva era o problemă. Niciodată nu te-ai plâns de nimicuri, nu erai mofturoasă și nici nu aveai toane. Din contră.

Tratai orice problemă la modul cel mai serios, chiar dacă erai mică.

 Într-o zi ai venit de la cămin și mi-ai spus că nu mai vrei să faci engleza; aveați activități opționale- engleza și balet, și le făceai pe amândouă. Inițial ți-au plăcut. Acasă reproduceai pașii și mișcările învățate numai pe o anumită muzică preferată- ”Anotimpurile” lui Vivaldi, iar cuvintele noi, pe care le învățai în engleză, le repetai în fața oglinzii.

Iar acum, nu numai că nu mai voiai să faci engleza, dar spuneai că domnu` e rău, și tu nu te mai duci la cămin. Motivul: țipase la tine pentru că nu ți-ai amintit cum se zice la ciocan în limba engleză.

Era prima dată când refuzai ceva foarte hotărâtă, și mi-am dat seama că nu era un moft. Am fost de acord cu tine, nu vei dori, nu vei face. I-am explicat doamnei educatoare problema, am rugat-o să nu te forțeze să faci în continuare engleza, să vorbească domnul respectiv pe un ton mai scăzut, și să luăm lucrurile încet-încet.

Știam din propria-mi experiență cu tine, că dacă ți se vorbește frumos și nu autoritar, dacă ți se explică de ce trebuie să faci un anumit lucru și nu ți se impune, tu asculți și înțelegi. Acceptai să fiu fermă cu tine, dar nu autoritară. Încercasem și eu să fiu autoritară cu tine dar mi-am reconsiderat total atitudinea când am văzut că nu rezolv nimic; ba din contra, te făceam să fii mai încăpățânată.

O perioadă nu ai mai făcut. Când ai reînceput, la una dintre ore, domnul profesor te-a numit ,,butterfly” și ai fost încântată. Acum doreai să te duci la ore dar nu doreai să vorbești. Refuzai și cu mine să rostești un cuvânt în engleză.

Am găsit un anunț în ziar, în care o tânără din Focșani, studentă în Anglia, era în vacanță acasă,  și oferea cursuri de engleză copiilor. Am contactat-o și ți-a plăcut de ea. Ați început cu jocuri, apoi ați trecut la cântecele și poezii. Acum te simțeai importantă- făceai engleza și acasă nu numai la cămin și încet, încet ai uitat de supărarea ta.

                                                            rămâi aproape