Ce nu poți găsi în amintiri înseamnă că nu a existat sau ai blocat

 

La acea vârstă, vedeai totul în alb sau negru, în bun și rău, frumos sau nu. Nu glumeai. Ne-am dat seama că nu știai să o faci, știai ce este joaca dar nu gluma. Erai obișnuită să ți se vorbească foarte clar, pentru ca tu să înțelegi, iar dacă noi glumeam, te zăpăceam.

Într-o seară, am vrut să intrăm la o terasă cu program artistic, dar era interzisă intrarea copiilor.

Tati și cu mine am început să glumim, spunând că te lăsăm în boscheți cât vom sta noi să vedem programul iar când se va termina te luăm de acolo.

Tati te ținea pe umerii lui, te-ai aplecat spre el și ai întrebat: ,,Măi, voi glumiți sau vorbiți serios?” Asta era întrebarea pe care o puneai când ceva îți era neclar.

Odată ți-am replicat: ,,Și dacă vorbeam serios, ce făceai ?” „Păăăi, începeam să plâng!”

Altădată, când urma să fie un film la televizor cu Mel Gibson, iar eu am spus că nu mai fac nimic deoarece mă uit la iubitul meu, ai zis: ,,Da` tati știe?” „Știe, știe!”

Mereu mă uimea logica din  întrebarea pe care o puneai, sau răspunsul pe care-l dădeai.

Te încurajam mereu să pui întrebări, nu numai acasă, ci oriunde te-ai afla și ai avea  o nelămurire. ”Vorbește!”, așa îți spuneam mereu și niciodată nu mă deranjau întrebările sau răspunsurile tale.

Pentru unii, păreai un copil alintat, dar nu pentru noi.

Faptul că te lăsam să alegi dacă doreai sau nu să faci ceva, că te lăsam să-ți dai cu părerea, că fugeai în brațele noastre  doar pentru a primi un pupic scurt și apoi plecai la fel de repede de cum apăreai, sau că nu doreai să spui o poezie la dorința cuiva, erau semne pentru unii că îți permitem prea mult.

Îmi aduc aminte când mi-a spus o mămică că ești alintată, că ea și-a pupat copiii numai în somn și că eu nu procedez bine.  Eram musafiri, și noi și acea persoană, la o prietenă comună. M-a deranjat enorm și am contrat-o imediat. Renunțasem de mult să mai fac ”frumos” pentru că ”dădea bine”, când era vorba de tine. Am scurtat vizita dar nu înainte de a-i explica, că eu doream ca tu să ai în amintirile tale, îmbrățișările noastre, cuvintele noaste de alint, și să nu ajungi să spui când vei fi mare ,,Nu îmi aduc aminte dacă mama m-a luat în brațe!”

Pentru că ce nu poți găsi în amintiri înseamnă că nu a existat sau ai blocat pentru că nu îți face plăcere să îți amintești.

Și nu înțelegeam de ce erau alții deranjați că îmi alintam copilul, sau că o făceam în public. Da, poate erai un copil alintat, dar nu răzgâiat. Pentru mine, un copil alintat este un copil care cunoaște iubirea, iar cel care ajunge să o cunoască o va da, cu siguranță, o va da mai departe. Nu făceai scene pe stradă și nu te tăvăleai pe jos dacă nu ți se făcea pe plac, nu plângeai sau nu țipai dacă nu ți se cumpăra ceva, și înțelegeai când îți spuneam ,,discutăm acasă, nu aici.” Și da, acasă aveai voie să te dai în spectacol, dacă asta îți doreai.

După mine, știai ceea ce trebuia pentru vârsta de cinci ani și doream să te comporți așa cum erai -  un copil. Iar noi te încurajam.

                                                             rămâi aproape