Prima lecție de economie

 

Întotdeauna mi-am pregătit riguros ziua de mâine și niciodată nu am pășit în ea fără a ști de dimineața ce am de făcut. Când apărea ceva neprevăzut mă cam dădea puțin peste cap, nu aveam timp și de altceva, dar înfruntam problema, găseam soluții și mergeam mai departe.

Totul era planificat: dimineața te duceam la cămin, următoarele 3-4 ore erau exclusive micului meu comerț -predam marfa, făceam acte sau orice altceva era nevoie, apoi reveneam acasă pentru făcut curat, spălat, mâncare și altele, iar pe ora 16.00-16.30, te luam de la cămin indiferent de ce mai aveam de făcut, și apoi erai cu mine. Mai era până se termina ziua și ne ocupam amândouă de micul comerț.

Era ceva nou pentru tine și te încânta. Vedeai cum încasam banii sau dădeam marfa, cum se oprea lumea și cumpăra, și-ți spuneai că vânzătorul sigur e o persoană foarte importantă, altfel nu s-ar opri atâta lume.

Seara, acasă, m-ai anunțat de noua ta meserie: „Când voi fi mare, vreau să fiu și eu o doamnă la tarabă!”

Știam că dorința exprimată era influențată de acea zi. Așa a fost și cu „vreau să mă fac coforeză”, iar acum nici nu mai aminteai de asta.

Dacă ai fi rămas numai cu dorința acestei activități, nu ar fi fost nicio problemă.

Mă punea mai mult  pe gânduri dorința ta de a-ți cumpăra câte ceva în fiecare zi, și de a avea tot ce vedeai., lucru imposibil de făcut.

Trebuia să-ți explic într-un fel anume, încât să nu rămână doar la o simplă teorie, să te fac să înțelegi că banii  nu se cheltuie când vrei și cum vrei, ci cum și când trebuie.

Mi-am luat portofelul, am scos toți banii din el, am adus toate facturile primite și am început cu: ,,Atât ne trebuie să plătim cablul tv, iar dacă nu plătim nu ne mai uităm la televizor la desene. Deci, plătim?”

Ai dat din cap și ai spus: ,,Plătim!” ,,Atât ne trebuie ca să plătim curentul, altfel stăm pe întuneric. Plătim?”,,Plătim!”, ai aprobat din nou. Simțeam că sunt pe drumul cel bun pentru că răspunsurile tale nu erau simple aprobări, ci erai convinsă că așa trebuie să facem, iar altfel nici nu se punea problema.

Așa am făcut până s-au terminat toate facturile, apoi am vorbit de cât trebuie să dăm pe mâncare iar din ce a mai rămas -și nu mai erau mulți - ți-am spus că din ei putem să cumpărăm și altceva.

Atunci a fost prima lecție de economie predată de mine și învățată de tine.

Din acel moment, când ai dorit ceva, întrebai: ,,Putem să cumpărăm?” iar prin generală, când de acum știai valoarea banului, ai înlocuit „putem să...” cu „ puteți să...”.

                                            rămâi aproape