Ce baltă mareeee!!!

 

Mereu te-au fascinat reclamele! Acum, mai mare fiind, mă înnebuneai cu întrebările la fiecare reclamă nouă: ce este, la ce se folosește, cum este și cautam acele explicații, uneori jumătate adevăr și jumătate improvizat; nu spun că era minciună, pentru că nu te mințeam, ci era un adevăr adaptat vârstei tale.

Era perioada când multe reclame erau despre detergenți- neinteresanți pentru tine, pastă de dinți- știai ce e, și…tampoane. Astea nu mai știai ce sunt, așa că m-ai întrebat.

”Sunt scutece pentru femeile care fac pipi pe ele” a fost răspunsul meu. Nu puteam spune pentru copii, pentru că în reclamă apărea o femeie. Ai fost mulțumită de răspuns și nu ai mai întrebat nimic.

Mergem într-o zi la farmacie, ne așezăm la rând, lume multă, iar tu te-ai îndepărtat doi pași de mine să privești mai bine rafturile. Apoi ai revenit și cu voce tare mi-ai spus: ”Mami, să cumpărăm și noi d-alea pentru tanti care fac pipi pe ele!” Toată lumea a întors capul spre noi iar mie îmi venea să râd. Nu am făcut-o, chiar dacă mă abțineam cu greu, și cât am putut de serios ți-am zis; ”La noi în familie nu face nimeni pipi pe el.” ”Da!”- m-ai aprobat. M-am bucurat că ai fost de-acord cu mine, că altfel cine știe ce ai mai fi spus. Cei din jur au zâmbit și și-a văzut fiecare de cumpărătura lui.

Iar când am mers la mare, pentru prima dată toți trei în acest an, ai fost, nu numai spontană și sinceră dar mi-ai arătat ce înseamnă să folosesc unele cuvinte, care puteau fi evitate, în explicațiile date. Că trebuia să am mai mare grijă la ce spun și cum spun.

Ca de fiecare dată, când urma să plecăm undeva, erai foarte bucuroasă. Pentru tine nu conta unde plecăm, ci să plecam. Iar dacă plecam toți trei, era și mai bine.

Nu știai ce înseamnă ,,mare.” Auzeai cuvântul „mare”, și te gândeai la ceva imens dar nu știai ce anume e imens.

Ți-am explicat că e o apă mare, în care vom intra și ne vom juca, apoi vom sta la soare, vom căuta scoici, nici astea nu știai ce sunt dar erai încântată iar seara ne vom da în tiribombe, care îți erau cunoscute. Prea mult nu ai înțeles dar nu conta pentru tine, tu voiai să plecăm cât mai repede.

Ne-am cazat la Neptun, unde de altfel aveam să venim aproape toți anii și iute, iute, ne pregăteam să mergem la plajă.

Tu te uitai la noi cum scoteam din bagaje de parcă așteptai ceva. La un moment dat te auzim:

,,Arătați-mi măi și mie marea asta! Asta e marea!? Cu tablouri pe pereți!? Asta e marea!?” Te-am rugat să mai ai răbdare și nu a mai durat mult și am plecat spre plajă.

Ne apropiam de mare și așteptam reacția ta. Te-ai oprit și cu mâinile în șold, ai exclamat:

,,Ce baltă mareeee!!!”

Situații diferite, același limbaj al mâinilor- în șold. Noi nu făceam asta niciodată, probabil la tatăl meu ai văzut, sau tataia cum îi ziceai tu, el obișnuia să facă așa.

Cert e că erai mulțumită. Te-ai convins că eram la o apă mare.

Vedeai că majoritatea oamenilor stăteau întinși la soare, dar tu te-ai plimbai continuu în toate părțile ca un titirez. Degeaba mă rugam de tine să faci puțină plajă. Tu nu și nu, până mi-ai spus răspicat: ,,Lasă-mă măi, că sunt planjată destul!”

Am fost de-acord cu tine. Fiind brunețică, erai din naștere puțin „planjată”.

Și nici nu aveai timp. Te jucai în nisip și ne dădeai târcoale adunând scoici după un ritual născut atunci din imaginația ta: ,,Magie, magie, s-apară scoica! Magie, magie, s-apară scoica!” Iar când scoica se lăsa găsită, exclamai: ,,Uite, mami! Am făcut o magie!”

Pe-atunci credeai în magie.

Ți-a fost teamă de apă, și-ai intrat timid, numai până la glezne, pentru puțin timp. Noi ne bucuram că nu te avânturai singură în apă; intrai doar cu Tati. Dar când un val te-a luat pur și simplu din brațele lui și ai intrat cu capul în apă, ai refuzat să mai intri. Așa ți-a apărut frica pentru apă. În timp, s-a mai estompat această teamă a ta, și ai devenit prudentă.

Pe drumul de la plajă la hotel erau multe tarabe cu tot felul de jucării. Erai încântată de toate, așa că am stabilit o regulă: îți cumpărăm o porcărioară pe zi. Așa ți-am zis- o porcărioară.

Și cum ne întorceam noi de la plajă, te-ai oprit în fața unei tarabe și ai întrebat: ,,Mami! Îmi iei și mie porcărioara asta?”

Vânzătorul a făcut ochii mari, eu am cumpărat porcărioara fără să comentez iar tu ai plecat cu ea, bucuroasă că mai ai o jucărie. Așa mi-a trebuit dacă nu am știut cum să vorbesc. Îmi promiteam că voi fi mult, dar mult mai atentă cu cuvintele. Erai spontană și ce îți trecea prin minte, spuneai.

                                                                        rămâi aproape