Tanti asta este tare zgârcită!

 

 Folosirea cuvântului ”fată” devenise o obișnuință pentru tine, la fel și cu ”mă”, ”băi”, ”măi”. Nu ne deranjau și nici nu te corectam. De multe ori dădeau savoare povestirilor tale.

Tu nu vorbeai urât și nu îți plăcea să auzi nici pe ceilalți vorbind așa. Pentru tine conta foarte mult tonul pe care ți se vorbea, mimica feței și felul cum te privea cineva. Dacă ți se părea că cineva te repede, că nu-ți vorbește calm sau se uită urât la tine, spuneai: ,,Tanti asta este tare zgârcită!” Nu era rea pentru tine, ci zgârcită.

Cum ai ajuns să asociezi acest cuvânt cu o anumită purtare nu am putut înțelege de la tine niciodată, chiar dacă îți explicam ce înseamna cuvântul.

Te întrebam: „De ce e zgârcită?” „ Nu știu. E zgârcită.” A trebuit să înțeleg modul tău de a gândi. Știam sigur că aveai un motiv de spuneai așa, trebuia doar să îmi dau seama care era.

Tu știai că zgârcit e cel care are ceva, dar nu vrea să dea și altei persoane, măcar puțin din cât are. Iar cum persoana la care tu te refereai, nu-ți dădea ceea ce tu îți doreai- nu râdea, nu era caldă așa cum doreai tu, nu spunea cuvinte frumoase-, pentru tine era zgârcită; sigur avea, dar nu voia să îți dea. Era zgârcită pentru că nu îți dădea ceea ce doreai tu să primești.

Așa mi-am explicat eu.

Oricum, modul tău de-a vorbi a fost mereu provocator pentru noi. Da, provocator, ăsta e cuvântul. Dar niciodată nu ai uitat cei 7 ani de acasă. Știai că, cine nu are cei 7 ani de acasă, nu îi mai poate avea niciodată, pentru că nu se cumpără, nu se împrumută și nici nu mai pot fi recuperați.

Ți-am spus mereu adevărul, acel adevăr care se putea spune, indiferent de vârsta la care ai pus întrebarea.

Poate că am ocolit uneori să îți spun părerea mea directă pentru a nu te influența, dar adevărul ți l-am spus mereu.

Când ai văzut o mămică însărcinată, m-ai întrebat de ce este așa. În niciun caz nu ți-aș fi spus că e ,,un pic mai plinuță”. N-am uitat niciodată că, am avut un coleg în liceu, care în clasa a IX-a fiind, credea că barza aduce copiii. Pe-atunci nu am realizat că era vina părinților lui, care l-au ținut în neștiință.

Ți-am explicat că acolo e un copil care crește, și prin operație, copilul e luat de acolo. „Și pe tine te-au tăiat?”- m-ai întrebat. ”Da.”, ți-am răspuns, iar dacă acasă ai fi dorit să vezi operația, eram recunoscătoare trecutului pentru operația mea de apendicită.

,,Eu nu o să fac copii, că nu vreau să mă tăie!”, a fost hotărârea ta. Alte întrebări nu ai mai pus.

Dar a fost și un moment în care a trebuit să recunosc că nu ți-am spus în totalitate adevărul.

Eram amândouă acasă, Tati era plecat și doream să vorbesc urgent cu el. Eu pregăteam masa și te-am rugat pe tine să formezi numărul lui de telefon, iar când va răspunde, să mi-l dai să vorbesc cu el. Am început să îți dictez cifrele, ai format câteva și te-ai oprit.

,,Măăăi! Dar ăsta e numărul de telefon la care am vorbit cu Moșul! Deci era tati!? Tati e Moș Crăciun!?”

Nici prin cap nu mi-a trecut că tu ai ținut minte numărul de telefon. Erai și indignată, și nedumerită,  și supărată, câte un pic din toate.

Explicațiile au fost multe, dar în final am stabilit că da, era numărul lui Tati, și da, Moșul nu există fizic dar există spiritul lui, așa cum sunt îngerii sau Doamne Doamne, dar pe care nu îi vedeam dar cărora le simțim prezența.

                                                  rămâi aproape