Noi nu aveam nevoie, pentru a fi fericiți, de prea multe, aveam nevoie numai noi de noi. Ne creasem bula noastră de fericire, în care, dacă unul era fericit, eram toți trei fericiți.
Când seara îi povesteam lui Tati cum am petrecut ziua iar el ne povestea ziua lui, uneam în sufletul meu aceste două realități și deveneau una singură. A noastră. Abia atunci simțeam că liniștea îmi umplea sufletul și puteam să mă culc lângă tine , să te iau în brațe și să îmi las gândurile să rătăcească în voie.
Nu ne-am dorit niciodată mai mult decât am putut face, și am prețuit tot ce am avut, pentru că era al nostru și din munca noastră. Ne-am dorit sănătate pentru noi să te putem crește, sănătate pentru tine și dramul acela de noroc, pe care doar Dumnezeu ți-l poate da.
Mă revoltam când cineva îți punea întrebarea: ,,Pe cine iubești mai mult? Pe mami sau pe tati?”. Noi încercam să facem ca distanța dintre noi trei să rămână doar pe hartă, iar acea întrebare îți cerea, ție, un copil, să-ți împarți inima, în două bucăți inegale, cea mare și cea mică. Noi nu ți-am pus niciodată această întrebare.
Viața noastră a fost mereu împărțită în două, a ta cu a mea, aici, iar a lui Tati, acolo. Dar în ciuda acestei realități, noi am reușit să le unim și am ținut cu dinții, cu toate forțele noastre de ea. Pentru unii poate e greu de crezut că se poate, dar se poate, noi am putut. Poate nu am avut tot ceea ce ne putea da viața, dacă am fi fost toți trei împreună, se poate și asta, nu știu, dar știu că pe noi trei distanța nu ne-a îndepărtat, ci ne-a unit. Ne-au unit așteptările, planurile și realizarea lor dar cel mai mult ne unea încrederea și iubirea noastră. Iar în centrul ei, ai fost mereu tu.
Chiar și în zilele în care, poate ți se părea că nu stăteam sau că nu îți dedicam mai mult timp,și atunci, în centrul lor tot tu erai.
rămâi aproape
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu