De ce am guriță? Nu să vorbesc?!

 

Știai cifrele dar nu valoarea banului, aveai noțiuni de mai multe și mai puține dar nu știai de exemplu că 3 e mai mare ca 2.

Era perioada colindelor, iar colindatul ți-a plăcut mereu.

Mergeam pe la rude și prieteni și îi încântam- așa îmi place să cred că făceam cu noile colinde pe care le învățam, și încheiam cu ,,ne dați sau nu ne dați”, parte mult așteptată de tine. Ți se umpleau mânuțele de dulciuri și fructe, iar banii primiți ți-i îndesai într-o gentuță luată de acasă. Erau ai tăi și o arătai după modul tău „protector” de a o ține: aveai mereu o mână pe ea. De mică ai arătat că aveai spiritul de proprietate dezvoltat.

După câteva zile de colindat, gentuța era „plinuță”.

Într-o seară ne-am dus la Nico, sora mea, în vizită, iar tu și Roxy ați început să vă numărați banii primiți la colind. Aveai gentuța la tine, indiferent unde ne duceam. Ai venit la un moment dat la noi, erai foarte veselă și cu multă încântare de ce tocmai făcuseși, ai spus:

,,Uite ce mulți bani am!” Aveai într-adevăr multe bancnote, dar nu cu valoare mare.

Roxy, fiind mai mare, știa valoarea banilor și-ți dăduse în schimbul bancnotele mari, mai multe bancnote mici, dar fără să respecte paritatea, iar tu erai încântată că erau mai multe la număr.

„Vezi că te-a păcălit”, ți-am spus. „Ba nu fată! Eu i-am dat o hârtie și ea mi-a dat mai multe!”

Și așa era, numai că tu  îi dăduseși toate „hârtiile” cu valoare mare iar Roxy, mai multe „hârtii” cu valoare mai mică. Și erai foarte hotărâtă să-ți păstrezi noii bani, pentru că erau mai mulți.

În final v-ați restituit hârtiile.

Ne pregăteam de colindat și la cămin, unde urma serbarea și aveai să fii costumată în fulg de nea. Ți-am pregătit o rochiță din tul și saten alb, împodobită pe margini cu beteală argintie, pantofiori albi de lac, și arătai exact ca un fulg: te învârteai prin casă pe ritmuri muzicale de parcă pluteai.

Zile la rând ai tot repetat acasă rolul tău, dar și rolurile celorlați copii; le știai pe toate. Jucăriile îți erau spectatori, iar tu, erai, pe rând, când copil, când doamna educatoare care le spunea: ,,Nu ai zis bine! Vorbește mai tare, că nu se aude.”

În timpul serbării, îi tot aranjai pe copii după cum știai că le spusese doamna să stea și ai rostit odată cu ei, șoptit, și rolul lor încât la terminarea ei, erai răgușită. Dar asta nu te-a împiedicat să nu cânți în continuare. Ai făcut-o tot drumul spre casă, bucuroasă că a venit Moș Crăciun dar și că, știai că urma să mai vină. Îl așteptam și acasă.

Cunoșteai cifrele de la 1 la 10, și ți-am spus că anul acesta poți vorbi personal cu Moșul la telefon, să îi spui ce ai vrea să-ți aducă, iar dacă dorințele tale pot fi îndeplinite, Moșul o va face.

Ți-am scris pe o bucată hârtie numărul lui Tati de telefon, dar am spus că e telefonul Moșului, și l-ai format singurică. La capătul celălalt a răspuns Tati, cu o vocea schimbată, și ți-a ascultat dorințele. Una dintre ele, era dorința unui ”animăluț”, așa ai spus. Ne-am tot gândit care să fie, și am ales să fie papagali. Pe tine nu te-am întrebat dacă aveai vreo preferință și am presupus noi că nu.

Tati, s-a trezit dis-de dimineață și i-a cumpărat din piață, a intrat cu ei, pe furiș, în casă, a deschis ușa larg la balcon și i-a pus în mijlocul sufrageriei. Te-ai bucurat la vederea lor, dar nu pentru mult timp. Nu puteai să vorbești cu ei, să te joci cu ei, să interacționezi câtuși de puțin cu ei. Tu ai tot încercat, dar ei, nimic. Degeaba le tot repetai cântecelul lui Creangă cu pupăza: ,,pu, pu, pu, strici mereu, somnul meu, pupăza din tei!” Ei tot nu-ți răspundeau și ți-ai pierdut interesul pentru ei destul de repede. Iar după ce terminai de cântat, în cușca lor, apărea câte o pană, două, pe ici pe colo și mă întrebam ce se întâmplă. Dar într-o zi am dezlegat misterul.

Tu cântai, iar când ai ajuns la partea ,,și ți-oi smulge coada toată”, te-am întrebat dacă nu cumva tu îi și apuci de pene. ”Ba da!”, ai răspuns.

Acum aveam papagali gălăgioși, jucările muzicale și peste ele, gurița ta, care se auzea tot timpul. Iar dacă îți spuneam să mai taci puțin că m-ai înnebunit de cap, îmi replicai: „De ce am guriță? Nu să vorbesc?!”

                                            rămâi aproape