Mult timp nu ai uitat.

 

Descopereai lumea din jurul tău, cu bune și cu rele, și pentru prima dată în viața ta ai simțit frica.

Ieșisem din casă cu gândul de a merge la piață. Tu erai cu copiii tăi și m-am gândit că nu se poate întâmpla nimic rău în cel mult 20 minute, cât ar fi durat cumpărăturile, dacă rămâneai afară, alături de ei. Ți-am spus unde mă duc, te-am pupat, iar tu mi-ai cerut să-ți cumpăr ceva bun. Oricum aș fi făcut-o, chiar dacă nu ai fi cerut. Nu am făcut mai mult de 10-15 pași, când te-am auzit țipând: „Mamiii!!!” Țipai și plângeai!

Nu știu cum am ajuns la tine de te-am luat în brațe. Mi s-a părut enorm de mare distanța dintre noi, iar picioarele nu mă ascultau să se miște mai repede.

Arătai cu degetul  un alt copil  care se tot îndepărta, și spuneai: ,,Mi-a spus că mă omoară!”

Îți ștergeam lacrimile și tu te agățai de gâtul meu. Cu mâinile îți cercetam corpul să mă conving că ești bine, că nu ai nimic fizic și nu aveai. Simțeam cum începeai să te relaxezi.

Ai oftat-suspinat prelung, apoi ai început  să-mi povestești. Te jucai cu un laser-jucărie, când a apărut acel băiețel și ți-a spus: „Dă-mi ăla sau te omor.” Am simțit un junghi în inimă, nu pentru că ți-a luat jucăria, ci pentru că a spus ,,te omor”, cuvinte pe care le tot repetai: „A  zis că mă omoară!” Nici tu nu plângeai pentru jucărie, amenințarea era cea care te speriase.

Mult timp, când vedeai pe cineva care aducea cu acel copil îți arătai teama de el, mă strângeai puternic de mână și te lipeai cât de mult puteai de mine. După o perioadă ai încetat să o mai faci, dar știam că o anumită teamă a rămas acolo.

Ca părinte, îmi doream din toată inima să te protejez, să nu cunoști răul și să ai parte numai de bine. Dar știam că asta nu se poate și că va trebui să te lovești de rău pentru a ști să te protejezi de el. Nu doream să crești într-o bulă, ferită de  realitățile vieții, dar aș fi dorit să le cunoști mult mai târziu.

Ne plimbam amândouă când am auzit glasuri ridicate și țipete, nu departe de noi. Mi-am dat seama că se prefigura o ceartă între adulți și am încercat să te duc în direcția opusă. Dar nu, tu mă trăgeai de mâna în direcția de unde se auzea gălăgia: ,,Vezi ce se aude? Ce e acolo?”

O femeie stătea pe scările unui magazin și îi curgea sânge din nas. Ți-ai dus mâna la gura și

te-ai uitat mirată la mine. Așteptai să-ți explic. Mi-era greu să încerc „îndulcirea” momentului așa că am fost mai tranșantă decât de obicei: sunt oameni buni și oameni răi, oameni care pot discuta orice și oameni care „discută cu pumnul”.

Mult timp ai tot adus vorba de acel moment și mă întrebai: ,,Ai văzut-o pe tanti aia!?” Și mult timp nu ai uitat.

                                                                  rămâi aproape